Tag: la

Firmă amendată de ITM Alba pentru munca le negru
Actualitate, Social

Firmă amendată de ITM Alba pentru munca le negru

Prin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2013, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului, motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui…

Sâmbătă: Târg de animale cu vânzare prin licitație la Drîmbar
Actualitate

Sâmbătă: Târg de animale cu vânzare prin licitație la Drîmbar

Sâmbătă, 2 noimebrie, între orele 07.00 și 11.00,  în localitatea Drîmbar din comuna Ciugud va avea loc o nouă expoziţie de animale cu vânzare prin licitaţie. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Primăria Comunei Ciugud şi Asociaţia Crescătorilor de Taurine din Ciugud și se va desfăşura în locul special amenajat pentru…

Avans spectaculos la bursă al marilor companii americane
Actualitate, Social

Avans spectaculos la bursă al marilor companii americane

„Multe companii americane cu impact global au înregistrat pe anul în curs creşteri de peste 50% ale valorilor acţiunilor lor la bursă. În prezent suntem în plin sezon de raportare a rezultatelor financiare pe trimestrul încheiat la 30 septembrie; dintre firmele mari care şi-au prezentat deja datele, foarte multe au raportat cifre favorabile privind vânzările…

Firmă amendată cu 20.000 lei de ITM Alba pentru munca la negru
Actualitate, Social

Firmă amendată cu 20.000 lei de ITM Alba pentru munca la negru

Prin Programul – Cadru de acţiuni al I.T.M. Alba, pe anul 2013, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii s-a stabilit faptul că, combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului, motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui…

A adormit la volan şi a intrat într-un stâlp
Actualitate

A adormit la volan şi a intrat într-un stâlp

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Bulevardul Ferdinand I, din municipiul reşedinţă de judeţ a avut loc un accident rutier. La locul accidentului poliţiştii au stabilit faptul că Ştefan R., de 54 de ani, din municipiul  Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism proprietate personală, a adormit la volan,…

Acţiune de amploare a poliţiştiilor la „Târgul Cepei” din Săsciori
Actualitate

Acţiune de amploare a poliţiştiilor la „Târgul Cepei” din Săsciori

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, împreună cu poliţişti ai Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, au organizat o acţiune de menţinere a climatului de siguranţă publică, cu ocazia manifestării  „Târgul Cepei” ce a avut loc pe raza localităţii Săsciori. Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 31 de abateri contravenţionale, pe care le-au sancţionat cu amenzi…

Ziua Armatei sărbătorită la Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia
Actualitate

Ziua Armatei sărbătorită la Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia

La Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia a fost organizat un eveniment cultural-artistic dedicat Zilei Armatei Române. Cu această ocazie, grupul literar-artistic „Optimiştii” din cadrul căminului, a prezentat un program de poezii istorice, cântece şi balade ostăşeşti. Evenimentul face parte din programul complex de integrare, socializare şi petrecere a timpului liber al beneficiarilor din Căminul…

Vom juca împotriva Greciei la play-off-ul de calificare la Cupa Mondială 2014
Actualitate, Social, Sport

Vom juca împotriva Greciei la play-off-ul de calificare la Cupa Mondială 2014

Sediul FIFA de la Zurich a găzduit azi, 21 octombrie a.c., tragerea la sorţi a celor patru meciuri contând pentru play-off-ul european de calificare la turneul final al Cupei Mondiale FIFA 2014 din Brazilia. Echipa noastră naţională va juca împotriva Greciei, prima manşă urmând să aibă loc în Grecia. Până pe 25 octombrie a.c., Federaţiile…

1 3 4 5 6 7 36