Costul standard pentru fiecare elev/preșcolar pentru învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, pentru anul 2018, crește de la 3.740 lei/an la 4.413 lei, potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de astăzi a Guvernului. Finanțarea de bază a unei unități de învățământ preuniversitar rezultă din multiplicarea costului standard per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității…
Încă un pas spre normalitate. Înjuri profesorul, riști pușcăria!!!
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ) cere ca personalul didactic să fie considerat autoritate publică, iar violenţele îndreptate împotriva acestuia să fie încadrate la ultraj, la fel ca în cazul poliţiştilor. Sindicatele din învăţământ au iniţiat un proiect legislativ prin care corpul didactic devine autoritate publică. “Aceasta ar însemna o protecţie în faţa elevilor şi…
Împrumut guvernamental pentru reducerea abandonului şcolar şi creşterea numărului de înscrieri la facultate
Guvernul Ponta a semnat un acord de împrumut de 200 milioane euro de la Banca Mondială pentru proiectul care vizează reducerea abandonului şcolar şi creşterea numărul înscrierilor la facultate. Documentul a fost semnat de vicepreşedintele Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia şi ministrul Finanţelor Publice. De acest proiect vor beneficia circa 1.620.000 de elevi…
Cifrele de şcolarizare în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2015-2016
Prin Hotărâre de Guvern au fost adoptate cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar finanțat de la bugetele locale și pentru învățământul preuniversitar militar finanțat de la bugetul de stat, precum și numărul de locuri – granturi de studii din instituțiile de învățământ superior de stat, pentru anul școlar/universitar 2015-2016. Astfel, se asigură un număr de…
Oana Badea: Profesorii de religie au dreptul la funcţionare cu clase sub efectiv
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a lansat în spaţiul public declaraţii neliniştitoare pentru profesorii de religie din sistemul de învăţământ preuniversitar. Consultarea opţiunilor părinţilor şi elevilor legat de participarea la ora de religie, a generat cel puţin o afirmaţie inoportună: „La finalul acestei perioade, vom avea un rezultat asupra căruia nu vreau să mă antepronunţ cu…
Locuri în învăţământul militar liceal şi universitar în anul şcolar 2015-2016
La Centrul Militar Judeţean Alba a început procesul de întocmire a dosarelor de candidat pentru anul şcolar 2015-2016 (băieţi şi fete). Acţiunea este realizată de Biroul Informare Recrutare din cadrul C.M.J. Alba, o structură militară a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară – ne anunţă…
Deputatul Dan Simedru o critică pe inspectorul şcolar general adjunct Marcela Dărămuş
În cadrul unui comunicat de presă deputatul liberal, Dan Simedru îi critică pe reprezentanţii PSd pentru faptul că doresc politizarea învăţământului. Parlamentarul îi aduce critici şi inspectorului general adjunct al ISJ Alba, Marcela Dărămuş care şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia ISJ Alba în presa locală având în spate sigla PSD. Marcela Dărămuş…
Tineretul Naţional Liberal a cerut noului ministru al Educaţiei alocarea a 6% din PIB
Tineretul Naţional Liberal (TNL) cerut noului ministru al Educaţiei Naţionale, domnul Sorin Câmpeanu, să respecte art. 8 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și să solicite alocarea, în Legea Bugetului pe 2015, a 6% din PIB pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare. Guvernul Ponta a propus o alocare bugetară de doar 3,51% din…