Compania Jidvei, cel mai mare producător de vinuri din România, a lansat „Un vin bun pe masa de Crăciun”, un demers de promovare a preparatelor tradiționale asociate cu vinuri autentice românești. La Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă, simbol de preț al Jidvei, au fost invitați bloggeri culinari și de lifestyle: Iulia Matache, Marius…
FOTO: Agenţia Locală a Energiei Alba a primit recunoaştere europeană
Miercuri, 25 iunie 2014, la Bruxelles, în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Sustenabile – EUSEW 2014, a fost organizată de către ManagEnergy și FEDARENE (Federația Europeană a Agențiilor Regionale de Energie), prima ceremonie de semnare de către Agențiile Europene pentru Energie Durabilă a angajamentului solemn de susținere a Initiațivei „Convenția Primarilor – CoM” – inițiativă…
Nouă iniţiativă ADR Centru – Colaborare cu mediul privat pentru creşterea eficienţei energetice în mediul public
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a avut o întâlnire de lucru cu delegația reprezentând Philips România, în vederea stabilirii coordonatelor de colaborare pentru conștientizarea publicului larg, dar și a decidenților din administrația publică locală privind îmbunătățirea eficienței energetice. Această temă reprezintă o prioritate a Regiunii Centru pentru viitoarea perioadă de programare a fondurilor europene, 2014-2020,…
Comentarii recente