Elevii de liceu cu diplomă de Bacalaureat care doresc să se specializeze în continuare în domeniul tehnic au la dispoziţie un număr de peste 100 de locuri scoase la concurs de Extensia Alba Iulia a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Înscrierile încep din data 13 iulie, iar specializările extensiei din Alba Iulia a UTCN sunt în…
Rezultatele la Bacalaureat 2015, publicate de Ministerul Educației
Primele rezultate la Bacalaureat 2015 au fost publicate marţi dimineaţa de Ministerul Educaţiei. Lucrările sunt corectate în alte judeţe faţă de cele în care au fost susţinute probele, astfel încât comunicarea rezultatelor a fost amânată cu o zi, comparativ cu datele din calendarul iniţial al examenului. În cazul lucrărilor de examen din judeţul Alba, acestea…
Consiliul Elevilor cere modifcicarea structurii anului școlar
Consiliul National al Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor pe plan național, cere modificarea structurii anului scolar 2015-2016. Astfel, luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung si scăderea interesului cadrelor didactice și elevilor la sfârșitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalureat cu perioada de predare, Consiliul Național al Elevilor propune…
JOI: Lucrările realizate de patru elevi de la cercul de pictură al Palatului Copiilor vor fi expuse într-o expoziție de artă plastică la Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba
O nouă expoziție de artă plastică va bucura privirile celor care vor trece pragul bibliotecii județene din Alba Iulia joi, 11 iunie. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 11 iunie, ora 14.00, în holul bibliotecii județene. Expun elevii Adriana Bozeșan, Florian Iancu, Beatrice Rotar și Alina Ungurean, clasa profesor Noemi Kusztos. Expoziția este organizată de…
Consiliul Naţional al Elevilor: Elevii nu își doresc uniforme
Consiliul Național al Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor la nivel național, condamnă decizia luată astăzi în cadrul Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din cadrul Camerei Deputaților cu privire la inițiativa legislativă a creșterii siguranței în școli. Comisia a decis să modifice textul inițiativei astfel încât uniforma școlară să devină obligatorie pentru toți…
Locul V la faza naţională de Pentatlon pentru elevii colegiului militar albaiulian
În perioada 08-09 mai 2015, Iașul a găzduit etapa națională a competiției de pentatlon din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Echipa de pentatlon din Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” constituită din elevii: Bogdan Hojda (XI A), Flavius Curticăpean (XI D), Alexandru Marin (XII B), Octavian Ciocan (XII B) și Andrei Sima (XII C), antrenată…
Elevii vor avea un reprezentant în Consiliul de Administraţie al şcolilor
Consiliul Național al Elevilor este mândru de faptul că ieri, 5 mai 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea ce reacordă dreptul de vot în Consiliul de Administrație al Unităților de Învățământ din România unui reprezentat al elevilor. Realizarea vine după ce timp de 4 ani, elevii au făcut presiuni pentru a…
ALBA IULIA: 5 premii obţinute de elevii militari la olimpiadele şcolare
În săptămâna Şcoala Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun” a avut loc etapa națională a olimpiadelor școlare. Elevii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au obţinut alte premii la olimpiadele naţionale, cinci premii care se adaugă celor obţinute în săptămânile anterioare: Premiul I la olimpiada de religie câștigat de către…