Deputatul de Alba Clement Negruţ – preşedintele PMP Alba – şi Alin Popa – preşedintele PNŢCD Alba – au pus bazele unei noi alianţe în judeţul Alba. PMP şi PNŢCD au constituit o alianţă electorală pentru anul 2014 şi 2016, anunţă cei doi politicieni, după ce la Bucureşti s-a parafat alianţa naţională dintre cele două…
DEP. CLEMENT NEGRUŢ: „Iraţionalul Ponta la Alba Iulia”
La numai câteva zile de când iraţionalul s-a manifestat în toată splendoarea lui atunci când Victor Viorel Ponta asemănă perioada de dupa 2004 ca fiind una a unui regim nazist iată îl vedem în toata ipocrizia lui prezent la Alba Iulia împreună cu toată floarea cea vestită a PSD, iubitoare de răsărit. Mă întreb dacă…
Deputatul Negruţ: Campania murdară a PSD a început cu o ordonanţă care legalizează „traseismul politic”
PSD demarat deja campania pentru alegerile prezidenţiale. Numai că neavând cu ce se lăuda, pentru că de când se află la putere şi-s dovedit doar incompetenţa, PSD apelează la mijloacele care l-au consacrat pentru a acapara scaunul de la Cotroceni pentru Victor Viorel Ponta. Măsurile populiste înainte de alegeri reprezinta una din cele mai inocente…
Deputatul PMP Clement Negruţ despre PSD-istul Ioan Dîrzu: „Ar trebui să-i fie puţin ruşine!”
Într-o conferinţă de presă, deputatul PMP de Alba Clement Negruţ i-a dat o replică tăioasă deputatului Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, după ultimele declaraţii făcute de acesta din urmă. „Ioan Dîrzu a spus că „în noiembrie vom scăpa de Traian Băsescu şi de cei care gândesc ca Băsescu”. Eu îi atrag atenţia că nu va…
Elena Udrea vine la Zilele Oraşului Sebeş
Sâmbătă, 23 august 2014, la Sebeş va avea loc Conferinţa Judeţeană a PMP Alba în urma căreia va fi aleasă conducerea statutară a formaţiunii la nivelul judeţului Alba. Conferinţa va începe la ora 11.00 la Casa de Cultură „Lucian Blaga” din Sebeş, iar printre invitaţi se vor număra Eugen Tomac şi Gelu Vişan. PMP Alba…
SEBEŞ. PMP Alba îşi alege preşedintele oficial în ziua de 23 august
Conducerea statutară, oficială, a Partidului Mişcarea Populară filiala Alba va fi desemnată în urma Conferinţei Judeţene care va avea loc în ziua de 23 august. Întâlnirea va avea loc cu începere de la ora 11.00 la Casa de Cultură Lucian Blaga din Sebeş. PMP Alba are o conducere interimară încă de la constituire (septembrie 2013)…
DEPUTATUL PMP CLEMENT NEGRUŢ: Noul partid de dreapta se va numi C.D.R. Căderea Dreptei Româneşti
Mi-ar plăcea să pot vorbi cel mai des despre ceea ce se întâmplă în sens pozitiv în țara noastră. Din păcate însă lucrurile merg tot mai prost și asta nu e doar constatarea mea ci și a oricărui român care trăiește cu grija zilei de mâine. Am o mare nemulțumire pentru faptul că ceea ce…
Elena Udrea vine la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, preşedintele Băsescu este aşteptat şi el
Printre invitaţii de marcă ai Târgului de Fete de pe Muntele Găina se numără importanţi lideri politici. Deocamdată au confirmat Elena Udrea – preşedinta Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu – (pentru cei care nu ştiu încă) este candidatul PMP la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, Gelu Vişan, Claudiu Palaz, Nicolae Ivăşchescu. Ei răspund invitaţiei făcute…
Comentarii recente