Tag: Alina Gorghiu

Senatorul Varunjan Vosganian a demisionat din PNL
Actualitate

Senatorul Varunjan Vosganian a demisionat din PNL

Senatorul Varujan Vosganian a demisionat din PNL, anunţul fiind făcut pe blogul personal printr-un anunţ simplu: „Către conducerea PNL: Ca un răspuns colegial la solicitările dumneavoastră, primiţi, prin prezenta, demisia mea din noul PNL”. Demisia vine după ce a primit o scrisoare publică de la copreşedintele noului PNL, Alina Gorghiu. Aceasta îi atrăgea atenţia că…

Florin Roman, prezent la prima ședință din 2015 a Biroului Politic Naţional al PNL
Actualitate, Politica, Stiri

Florin Roman, prezent la prima ședință din 2015 a Biroului Politic Naţional al PNL

Copreședintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, a fost prezent la prima ședință din 2015 a Biroul Politic Naţional al PNL, o întâlnire la care s-au luat câteva importante decizii politice. Printre deciziile luate este şi aceea de desemnare a noului purtător de cuvânt al liberalilor, care va fi deputatul Ionuţ Stroe. Acesta este deputat de…

PNL cere procedura de urgenţă pentru Legea Insolvenţei Personale
Actualitate, Financiar, Stiri

PNL cere procedura de urgenţă pentru Legea Insolvenţei Personale

În privința creditelor în franci elvețieni, există în acest moment două curente importante, dar ambele de extremă: unii spun să-i lăsăm pe debitori să se descurce cum pot cu băncile, cealaltă direcție este ca statul să acopere pierderile debitorilor. Datoria noastră ca oameni politici este să nu privim nicio situație socială cu cinism, și nici…

Alina Gorghiu, noul preşedinte al PNL-ului
Actualitate, Politica, Stiri

Alina Gorghiu, noul preşedinte al PNL-ului

La cererea preşedintelui ales Klaus Iohannis, senatorul Atanasiu s-a retras din cursa pentru preşedinţia PNL-ului, a vechiului PNL. Alina Gorghiu, fost purtător de cuvânt al PNL-ului, şi-a disputat preşedinţia partidului cu deputatul Ludovic Orban Deputatul Alina Gorghiu a fost ales preşedinte al PNL-ului. Gorghiu a obţinut 48 de voturi, iar Ludovic Orban 27. Gorghiu a…

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Radio Alba Centrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...