Evenimente

Elevii militari albaiulieni au revenit în colegiu

După mai multe săptămâni în care procesul educativ a avut loc în online, elevii militari au revenit de luni în bănci. Activitățile didactice se desfășoară cu aplicarea și respectarea măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Dornici să își continue pregătirea în cadrul colegiului, elevii militari sunt atenți și precauți în ceea ce privește respectarea normelor de protecție sanitară. Doar așa se pot proteja pe ei și pe cei din jurul lor, se precizează într-un comunicat de presă.

Comandatul colegiului, colonelul Marcel Domșa, a avut luni întâlniri cu fiecare an de studiu, reamintindu-le elevilor care sunt regulile pe care trebuie să le respecte pentru a se pregăti în siguranță, apreciind în același timp și efortul depus de toți în desfășurarea unui învățământ de calitate, în perioada în care cursurile au avut loc în online. „Ne bucurăm de faptul că reușim să fim iarăși împreună, acest lucru fiind în primul rând în avantajul vostru. Școala adevărată este școala în care elevii se află față în față cu profesorii, are loc o predare științifică și o evaluare corectă și coerentă. Perioada în care ne-am pregătit online a fost lungă și grea pentru toți. Mă bucură faptul că de la plecarea voastră acasă, în luna noiembrie și până la sfârșitul primului semestru, am reușit să desfășurăm un învățământ online de calitate. Acest lucru se datorează profesorilor care au reușit să pregătească foarte bine acest tip de învățământ, vouă care ați fost receptivi dar și părinților care au depus și ei un efort considerabil. Mult succes în noul semestru”, a transmis comandantul colegiului, colonel Marcel Domșa.

Elevii claselor a XII-a, cei care vor absolvi în doar câteva luni colegiul militar, sunt conștienți că următoarea perioadă este foarte importantă pentru pregătirea lor. „Cred că toți ne-am dorit să revenim în colegiu, să ne revedem colegii și cel mai important să reluăm orele față în față. Din perspectiva unei eleve de an terminal, revenirea la liceu ne priește, mai ales că ne pregătim pentru examenul de bacalaureat și pentru admiterea în academii. Școala online ne-a învățat să fim independenți, să învățăm mai mult individual, însă ne-a lipsit sprijinul profesorilor și experiența orelor fizice, în clase. Eu voi continua să mă pregătesc mai departe cu ambiție și dedicare și sper ca puținul timp rămas până la absolvirea colegiului să fie unul memorabil, să reușim să ne consolidăm cunoștiințele și să reprezentăm instituția așa cum este tradiția, cu rezultate bune și foarte bune la examene”, a spus eleva plutonier Alexandra Costache, clasa a XII-a.

Și elevii mai mici sunt bucuroși de revenirea în colegiu, atât din perspectiva studiului cât și a revederii cu colegii.„Mi se pare un privilegiu faptul că am avut ocazia să ne întoarcem în colegiu. Astfel putem să ne pregătim și să lucrăm alături de profesori, iar pentru performanțele școlare este o ocazie importantă. Sper că vom rămâne în colegiu cât mai mult timp și sper să putem relua și activitățile sportive și artistice, acestea fiind de asemenea importante pentru dezvoltarea noastră. Ne-am bucurat foarte mult să ne revedem colegii, deși ne-am auzit și văzut zilnic online, altfel este când ne vedem fizic, putem studia, interacționa și petrece timp liber împreună”, a spus elevul Călin Hartzos, clasa a IX-a.

The post Elevii militari albaiulieni au revenit în colegiu appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

8 februarie 2021

About Author


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...