Actualitate, Stiri

Economie substanţială la energie pentru noua stație de epurare de la Alba Iulia

Compania Jetrun EnergoEco a livrat echipamente de generare a energiei electrice care vor asigura economii de până la 3600 kW/zi pentru noua stație de epurare a apelor uzate de la Alba Iulia. Beneficiarul, S.C. Apa CTTA S.A. Alba, a semnat în luna martie 2012 contractul de execuție a stației de epurare ape uzate cu reprezentanții companiilor germane Hochtief Solutions AG şi Von Roll BHU Umwelttechnik GmbH, care lucrează pe plan local cu subcontractorul Hidroconstrucția SA Sebeș.

Proiectul european este finanțat cu 10 milioane de euro și are ca termen de finalizare luna martie 2015.

În cadrul proiectului, Jetrun EnergoEco a livrat o centrală de cogenerare care poate susține în întregime consumul electric al stației de epurare, asigurând economii de până la 3.600 kWh/zi.Centrala de cogenerare produce energie electrică și termică rezultate din combustia biogazului, energia termică fiindfolosită la încălzirea digestorului de biogaz, iar energia electrică la funcționarea întregii stații de epurare.

Grupul de cogenerare livrat, Wolf GTK 150 K, are o putere electrică de 150 kW si o putere termică de 204 kW. Este prevăzut să funcționeze la capacitate maximă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, cu opriri de 4 ore pentru revizie la fiecare 1000 de ore de funcționare.

Echipamentul este compus dintr-un motor termic MAN turboalimentat de 12.8 litri cu funcționare pe biogaz, un generator electric Marelli sincron și un sistem de recuperatoare de căldură pentru valorificarea căldurii din gazele de ardere.

Grupul de cogenerare este prevăzut să funcționeze și în regim insular ca generator de urgență. În plus, datorită sistemului de automatizare performant, grupul de cogenerare funcționează fără supraveghere umană și poate fi controlat de la distanță prin intermediul unui modem sau al unei linii de comunicare ProfiBus.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

17 iunie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...