Actualitate, Sanatate, Social

Ecograf performant pentru Spitalul din Alba Iulia din partea Avon

1380241_503183123105819_882522827_nSpitalul Județean de Urgență Alba Iulia a primit astăzi un ecograf de ultimă generație care poate fi utilizat pentru depistarea precoce a cancerului de sân prin metode neinvazive. Aparatul în valoare de 120.000 de dolari este o donație din partea companiei Avon, care de 10 ani desfășoară Campania pentru „Sănătatea Sânilor”, prin care dorește informarea femeilor și a familiilor cu privire la necesitatea unor controale periodice.

1379983_503183133105818_1670488085_nLa evenimentul, care a avut loc astăzi, 26 septembrie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia au participat Răzvan Drațian, directorul general Avon și Raluca Kișescu, director de marketing al Avon România alături de reprezentanții spitalului, Nicoleta Coșarcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, Dan Crainic, directorrul medical al instituției și Răzvan Curcă, șeful secției de Oncologie. De asemenea, la eveniment au fost prezenți Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Avon desfășoară această campanie de 10 ani și a dotat cu aparatură mai multe spitale din întrega țară, din București, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Galați și Iași. La Alba Iulia am găsit oameni foarte implicați și dorim să sprijinim eforturile pe care această echipă le face”, a spus Raluca Kișescu, director de marketing al Avon România.

De asemenea Răzvan Drațian, directorul general Avon a precizat că dorește să păstreze și pe viitor colaborarea cu spitalul albaiulian. Aceasta a precizat că banii pentru aparatul de ultimă generație sunt obținuți din vânzarea produselor roz.

Întreg profitul obținut din vânzarea produselor dedicate campaniei este donat în România, prin diverse donații. De asemenea și alte fonduri sunt direcționate spre proiecte ale unor ONG-uri”, a spus Răzvan Drațian.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Alba, medicul Dan Crainic a precizat avantajele acestui aparat performant.

Acest ecograf poate realiza pe lângă analizele obișnuite și două tipuri de investigații foarte utile în depistarea cancerului de sân: elastografie și analiză ultrasonografică. Aceste două investigații ne pot ajuta în obținerea unui diagtic cât mai precis și a evita alte investigații invazive cum sunt de exemplu biobsiile. De asemenea, este un aparat valoros deoarece poate fi dotat în viitor și cu alte componente de soft care îi vor spori competența”, a explicat Dan Crainic.

Importanța unui diagnostic cât mai precis a fost subliniată și de medicul oncolog Răzvan Curcă.
Din datele pe care le avem putem spune că la fiecare trei zile o femeie este diagnosticată cu cancer de sân, afecțiunea malignă cel mai des întâlnită la femei. Adresabilitatea la secția de Oncologie din Alba Iulia este în creștere și noi ne străduim să completăm cât mai bine serviciile noatre de aceea acest ecograf și campania Avon sunt foarte utile”, a spus Răzvan Curcă.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

26 septembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...