Actualitate, Stirea Zilei

Drumurile naţionale ale Apusenilor nu vor fi asfaltate nici în acest an

În urma dezbaterilor cu primarii moţilor, cu consilierii locali şi judeţeni, cu cetăţenii dar şi a discuţiilor purtate în cadrul Comitetului de dezvoltare a Munţilor Apuseni, ideea reabilitării de urgenţă a drumurilor naţionale din această zonă, ocupa o poziţie prioritară în preocupările şi nevoile oamenilor din Apuseni. Atât DN 74, care tranzitează judeţul de la Alba Iulia la Ciuruleasa, spre Hunedoara, cât şi DN75, de la Vidolm, dinspre Cluj, până la Vîrtop-Arieseni, spre Bihor, arata că după război, iar un drum dus-întors spre Apuseni cu maşină înseamnă un adevărat calvar. Nu putem discuta despre turism în zona minunată a Apusenilor, atât timp cât cele două drumuri naţionale, administrate de Guvernul Ponta, prin CNADR, sunt inpracticabile.
Studiile de fezabilitate pentru modernizarea celor două drumuri au rămas în sertarele prăfuite ale CNADR şi în aceste condiţii, nici în acest an nu sunt prevăzute fonduri guvernamentale pentru turnarea de covoare asfaltice. Vom avea doar ceva peticiri între Alba şi Miceşti şi între Albac şi Vadu Moţilor, precum şi nişte tasări între Câmpeni şi Mihoiesti. Adică, mai pe româneşte frecţie la un picior de lemn. Uitarea acestei zone de către guvernul PSD, este cu atât mai intriganta cu cât, liderul PSD Alba, deputatul Ioan Darzu, este chiar preşedinte al organizaţiei judeţene. Fie problemele moţilor nu ajung la urechile guvernului, fie ca cel care trebuie să facă lobby, nu are suficientă forţă politică pentru susţinerea alegătorilor care i-au dat votul! De altfel, observăm că în ultima vreme dl Dirzu nici nu se mai semnează ca deputat Colegiul 5 Apuseni, ci ca deputat de Alba, ceea ce ne duce la ideea că domnia sa i-a abandonat şi formal pe moţi!
Asemeni autostrăzii Sebes-Turda care a fost prinsă în ultimul moment la finanţare pe programul 2007-2013, şi cele două drumuri naţionale erau pregătite să urmeze acelaşi curs. Din păcate însă, PSD le-a abandonat considerând că nu sunt importante.
Este evident că dacă necazurile moţilor nu sunt auzite la Bucureşti, noi cei de aici de la nivel judeţean le auzim. Tocmai de aceea încercăm să suplinim indecizia Guvernului Ponta şi proastă gestionare a infrastructurii naţionale, prin lucrări la drumurile judeţene, încercând să deschidem noi căi de comunicaţie care să scoată Apusenii din izolare. Anul trecut, CJ Alba a început modernizarea drumului judeţean de la Poiana Galzii la Roica, iar anul ăsta continuăm cu asfaltarea până la Întregalde. Drumul deschise perspective imense pentru turismul din zonă. Totodată, am depus la ADR, proiectul de modernizare a celor 76,5 km de drum între Aiud, Râmeţ, Mogoş şi Bucium, ca locul I, pe lista de priorităţi pe POR 2014-2020.
Iată că soluţii de finanţare sunt şi lucrurile sunt mult mai bine gestionate la nivel judeţean.
Indecizia Guvernului PSD condus de Ponta i-a adus pe moţi la disperare pentru că refuzul de a repara aceste drumuri naţionale baga în izolare zona Munţilor Apuseni, separând-o de zona tot mai dezvoltată a judeţului din jurul Albei Iulia, Sebeşului, Cugirului sau Blajului. Mai grav este că acest decalaj creşte, în defavoarea Munţilor Apuseni, care se depopulează pe zi ce trece din cauza lipsei de perspective.
Autorităţile judeţene şi locale îşi fac datoria, fie că vorbim de apă, canal, drumuri judeţene sau reabilitări de instituţii publice. Însă doar cu aceste eforturi nu se face primăvara, iar dacă Guvernul Ponta a hotărât că moţii sunt buni doar în campanie electorală, pentru voturi şi acum s-a decis să-i abandoneze pe moţi şi infrastructura rutieră din Apuseni, măcar să-şi asume acest lucru şi să creeze pârghiile legale pentru a ne putea rezolva noi problemele, aici, pe plan judeţean.

Florin ROMAN,
Prim-Vicepreşedinte al PNL Alba

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

20 martie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...