Politica

Drumul expres Teiuș – Blaj între „a fi” sau „a nu fi”! Contre parlamentare PNL-USR!

Deputatul PNL Alba, Florin Roman a taxat în termeni extrem de duri unele dintre declarațiile făcute recent de către deputatul USR Alba, Beniamin Todosiu pe chestiunea unor proiecte importante pentru județul Alba. În speță este vorba despre proiectul drumului expres dintre Teiuș și Blaj, anunțat de către deputatul liberal încă din campania electorală de anul trecut.

USR: nu se justifică!

Deputatul USR Alba, Beniamin Todosiu a precizat recent într-o emisiune la postul de Radio HIT FM (4 martie a.c.) că din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor nu se justifică: “Am discutat cu experții din cadrul Ministerului Transporturilor despre acest proiect (n.red. – drum expres Teiuș – Blaj), însă din păcate din datele de trafic existente mi s-a spus că o astfel de investiție nu se justifică și nici nu poate fi o prioritate la acest moment”

PNL: “băiatul fără experiență” a încurcat ministerele!

În replică, deputatul PNL Florin Roman, prezent la același post de radio mai sus amintit (19 martie a.c.), a venit cu documentul justificativ prin care demonstrează că proiectul său, drumul expres Teiuș – Blaj este prins în PNRR al României, respectiv la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Transporturilor fiind beneficiar în acest caz:

“Vă spun sincer, nu știu…să o pun pe seama lipsei de experiență sau pe seama prostiei. Deci dl Beniamin Todosiu trebuie să înțeleagă un lucru: Programul Național de Reziliență și Redresare este implementat de Ministerul fondurilor europene. Deci dacă dl Todosiu voia să se intereseze de acest proiect, trebuia să meargă la Ministerul fondurilor europene. Nu are absolut nicio legătură cu ministerul transporturilor, decât faptul că ministerul transportorilor ca administrator al acelui drum este beneficiar. Eu v-am arătat deja (n.red. – înainte de emisiune, deputatul Roman ne-a arătat proiectul ministerului și ne-a trimis documentul pe care l-am atașat acestui articol, respectiv PNRR, pag.112) acest proiect în care se vede că drumul expres Teiuș-Blaj este prins în lista de proiecte, cu sursa de finanțare alocată de 30,5 milioane de euro”, a declarat deputatul Florin Roman.

Mai mult, Florin Roman a mai apreciat și faptul că “din calitatea de deputat nu te poți juca cu vorbele pe chestiuni serioase”. De asemenea, dat fiind și că cei doi deputați de Alba sunt colegi în comisia de buget finanțe, încă nu l-a auzit vorbind sau susținând vreun proiect pe conjudețeanul său, deși este supleantul ministrului Claudiu Năsui în comisia mai sus amintită.

PNRR – capitolulIII.7 Transport rutier și autostrăzi
Bază de negociere pentru Reforme și investiții propuse conform Regulamentului UE 241/2021
, pagina 112

The post Drumul expres Teiuș – Blaj între „a fi” sau „a nu fi”! Contre parlamentare PNL-USR! appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

19 martie 2021

About Author


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...