Locale, Stiri Apuseni

Două persoane reținute de polițiștii din Câmpeni pentru tăiere ilegală și furt de brazi de Crăciun!

La data de 9 decembrie 2020, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni i-au reținut, pentru 24 de ore, pe un bărbat de 49 de ani, din comuna Albac, județul Alba și pe fiul său, în vârstă de 16 ani, care sunt cercetați pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

În sarcina lor s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2020, ar fi tăiat, fără drept și ar fi sustras 832 de pomi de Crăciun.

În plus, în sarcina bărbatului s-a reținut și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce, în urma anchetei polițiștilor, a rezultat faptul că, în calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale, ar fi eliberat avize de însoțire false, pentru a da o aparență de legalitate cu privire la proveniența pomilor de Crăciun, care în realitate, erau tăiați ilegal.

În cursul zilei de azi, 10 decembrie, cei doi reținuți vor fi prezentați în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

Informații de background:

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au continuat cercetările privind fapte de tăiere ilegală de arbori în legătură cu care s-au sesizat la data de 11 noiembrie 2020, când, cu ocazia unor controale efectuate în teren, au fost găsiți 422 de pomi de Crăciun abandonați.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 49 de ani, din comuna Albac, care împreună cu fiul său, în vârstă de 16 ani, ar fi tăiat, fără drept, pomii de Crăciun, în vederea valorificării ilegale.

La data de 07 decembrie 2020, polițiștii au efectuat percheziții la două proprietăți deținute de bărbat și au găsit 410 pomi de Crăciun, tăiați ilegal, un ciocan silvic de marcat, confecționat artizanal, 16 cartușe calibrul 12 mm, deținute ilegal și 20.000 de lei în legătură cu care există suspiciunea că provin din valorificarea pomilor de Crăciun, tăiați ilegal.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

10 decembrie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...