Politica

Dorin Nistor:”Oficial sunt sănătos. După tratamentul urmat, testul meu este negativ.”

Joi, 22 octombrie, primarul municipiului Sebeș a ținut să anunțe public faptul că s-a vindecat de COVID-19 și a transmis mulțumiri medicilor care oferă îngrijiri celor afectați de acest virus.

”Bună dimineața!
Aș vrea să transmit gânduri de mulțumire întregului personal medical care în această perioadă oferă toată atenția și îngrijirile necesare tuturor celor care au nevoie, în condiții de pandemie. Este un efort important al sistemului medical, iar răspunsul profesioniștilor este dublat de căldura umană.
Oficial sunt sănătos. După tratamentul urmat, testul meu este negativ.
În urma acestei experiențe personale, vă transmit îndemnul meu și al medicilor de a respecta cât mai riguros regulile și de a purta masca de protecție, pentru că numai printr-un efort comun vom reuși să depășim această perioadă.
Este momentul să analizăm prioritățile pentru sezonul rece care se apropie, să fim alături de sistemul sanitar și de educație, să acordăm din nou atenție spiritului de voluntariat și persoanelor vulnerabile, care vor avea nevoie de noi pentru a trece cu bine aceste luni.
Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și gândurile bune. Rămânem uniți și responsabili! Multă sănătate!
Sebeșul este orașul faptelor bune!” a transmis Dorin Nistor.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

22 octombrie 2020

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...