Actualitate, Politica

Dorin Nistor, despre efectul reorganizării instituţiilor statului asupra locuitorilor din Alba

Dorin NistorVicepreşedintele PDL Alba, Dorin Nistor, în cadrul unei conferinţe de presă, a făcut declaraţii cu privire la efectele pe care le-a avut şi le va avea în continuare reorganizarea instituţiilor statului, asupra locuitorilor din Alba.

„Oamenii din Alba au fost intoxicați în presă de politicienii de la București dar și de cei de pe plan local că reorganizările din instituții nu îi va afecta sub nici o formă , ba chiar va face ca instituțiile să funcționeze mai eficient.

Dar rezultatul este  total diferit,  pentru că sute de oameni din Alba  și-au pierdut locul de muncă , unele insituții și-au mutat total activitatea din județul Alba , oamenii  trăiesc sub amenințarea continuă a detașării prin alte județe  sau prin desființarea locului de munca printr-o simplă ordonantă de guvern,  activitatea economică se contractă și astfel a rezultat și din mediul privat o reducere a locurilor de muncă.

Dacă analizăm salariul net aferent lunii dec. 2013 în judetul Alba observăm că acesta este de 1397 lei adică cu 1,2 % mai mic decât cel din dec. 2012 și asta în condițiile în care avem crestere economică . În decembrie 2013 în jud. Alba salariul mediu net este cu 20,63% mai mic decât salariul mediu la nivel național care este cu 363 lei mai mare, adica de 1760 lei . Comparând indicele câstigului salarial real ( puterea de cumparare) pe județul Alba , din decembrie 2013 cu cel din decembrie 2012 observăm că este de 97,29  % adică puterea de cumpărare a scaăzut în luna decembrie cu 2,71% .​ USL-ul a uitat să le spună românilor de ce în anul 2013, în condiţiile unei creşteri economice de 2,2 ori mai mare faţă de cea prognozată, Guvernul a încasat bani mai puţini la buget cu peste 10 miliarde lei faţă de prevederile bugetare,  de ce puterea de cumpărare a românilor în 2013, faţă de 2012 a scăzut cu 4,3% şi de ce s-au redus locurile de muncă în sectorul privat şi tot mai multe firme au intrat în insolvenţă sau s-au radiat.

Am văzut că era necesară reducerea cheltuielilor la nivel local pentru a putea acoperi salarile nesimțite ale unor angajați de la stat care prin veniturile lor de zeci de mii de euro pe lună sfidează realitatea din România , sfidează inclusiv pe oamenii de afaceri , majoritatea dintre ei nici nu pot visa la astfel de câstiguri, dar mai ales sfidează pe cei care muncesc zilnic pentru salariul minim pe economie și castigă 190 de euro pe luna (brut) adică, câstigă  în 15 ani cât câstigă un astfel de bugetar într-o luna (34.779 euro brut pe luna decembrie Presedintele ASF). În județul Alba în luna decembrie  salariul mediu a fost de1.397 lei adică 310 euro  deci dacă ar fi să comparăm acesta cu salariile soțiilor sau copiiilor celor din guvernul USL observăm că diferențele sunt enorme deși încă nimeni nu a reușit să ne explice ce făceau concret acești super oameni,  pentru că eu nu am simțit nimic concret și nici nu am auzit să ne fie prezentat vreun raport din care să reiasă clar performanța și rezultatul muncii depuse .

Sumele câștigate de angajații din Autoritatea de Supraveghere Financiară conform articolelor din presă sunt:

Președinte Dan Radu Rușanu
noiembrie  2013-   37.315 euro
decembrie  2013-  34.779 euro
Vicepreședinte Daniel Dăianu
noiembrie  2013-   17.096 euro
decembrie  2013-   50.946 euro
Laura Elena Chițoiu – soția fostului ministru de finanțe Daniel Chițoiu (PNL)
noiembrie  2013-   11.767 euro
decembrie  2013-     7.292 euro
Grigoreta Cristina Zgonea – fosta soție a președintelui Camerei Deputaților  Zgonea (PSD)
noiembrie  2013-    4.922 euro
decembrie  2013-   11.144 euro
Aura Gabriela Socol – soția lui Cristian Socol, consilierul premierului Victor Ponta.
noiembrie 2013-   4.922 euro
decembrie 2013-   11.778 euro
Iulia Luiza Scutaru,  soția lui Gheorghe Scutaru,  lider grup PNL din Camera Deputatilor
noiembrie  2013-    9.456 euro
decembrie  2013-    5.900 euro
Răzvan Walssopol, soțul primarului Craiovei – Olguța Vasilescu (PSD)
noiembrie  2013-    5.133 euro
decembrie  2013-    6.422euro
Remus Cătălin Câmpeanu, fiul ministrului Muncii, Maria Câmpeanu PNL
noiembrie  2013-    5. 411euro
decembrie 2013-    5.411 euro
Daniela Motreanu, soția deputatului PNL Dan Motreanu
noiembrie  2013-    8.256 euro
decembrie  2013-    4.922 euro
Ana Maria Tudor fiica vicepremierului Gabriel Oprea UNPR
noiembrie   2013-    4.922euro
decembrie  2013-     4.922 euro

Oare, cine plătește toate aceste salarii?  Oare,  cu ce am greșit de trebuie să plătim  impozite și taxe mai mari și mai multe din care să fie acoperite aceste sume de domeniul stiințifico- fantasticului.”

Distribuie Acum

21 februarie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...