Locale, Stiri Sebes

Doi tineri din comuna Șpring, ”săltați” de poliție după două furturi comise într-o singură noapte

La data de 25 octombrie 2018, poliţiştii Postului de Poliţie Şpring au identificat doi tineri, de 24 şi 32 de ani, ambii din comuna Şpring, aceștia fiind bănuiți de săvârșirea unui furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată în dimineaţa aceleiaşi zile.

Se pare că cei doi tineri în noaptea de 23 spre 24 octombrie 2018, ar fi spart gramul unui autoturism parcat pe raza comunei Şpring, iar din interior ar fi sustras suma de 6.000 de lei precum şi actele de identitate ale proprietarului şi ştampilele unei societăţi comerciale.

În plus, poliţiştii au stabilit faptul că, în aceeaşi noapte, cei doi ar mai fi spart un autoturism parcat pe raza localităţii Vingard şi ar fi sustras un cric auto, o trusă medicală, chei şi şurubelniţe.

Cu ocazia activităţilor de cercetare efectuate de poliţişti, prejudiciul a fost recuperat, în cea mai mare parte (5.700 lei şi bunurile sustrase) şi restituit persoanelor păgubite.

Faţă de tânărul de 32 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 26 octombrie, să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.

Distribuie Acum

26 octombrie 2018

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...