ALBA
Educatie, Social, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba organizează tabere gratuite pentru preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap

Și în acest an Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba, organizează tabere gratuite pentru preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, în Ordinul nr. 460 din 12 martie 2019, publicat în Monitorul oficial al României, pe perioada vacanţelor scolare, metodologia de aplicare fiind disponibilă pe site-ul Ministerului Tineretului si Sportului . www.mts.ro.

Taberele se acordă pentrru gradele I, II și III şi asistenţii personali sau asistenţii personali profesionişti, în condiţiile legii. Prioritate la selecţie vor avea preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, care nu au mai beneficiat de un astfel de program.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 18 iunie 2019. Toate dosarele se depun personal la sediul instituitei noastre Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba – str. Dr. Ioan Ratiu, nr 34.

Dosarul de selecţie va cuprinde:

– cerere tip (conform anexa)

– documentul care atestă gradul de handicap (copie);

– adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ, care atestă încadrarea într-o formă de învăţământ;

  • certificat de naştere / CI a persoanei cu handicap (copie);
  • CI a însoţitorului (copie);
  • Acordul privind acceptul prelucrării datelor cu caracter personal (conform anexa).

Oferta noastră cuprinde serii a câte 5 zile (5 nopti) în centrele de agrement ale Ministerului Tineretului si Sportului, în cursul vacanţei de vară 2019, numărul total de locuri (persoane dizabilități plus însotitor) fiind 80.

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba va asigura cazarea şi masa preşcolarilor, elevilor şi studenţilor cu handicap împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionisti selectaţi.

Detalii despre locaţie şi perioada taberei:

La mare:

Locatie: 2 MAI – judetul Constanta

Perioada: 04 – 09 iulie 2019; 05 – 10 august 2019.

La munte:

Locatie: COZIA – judetul Vâlcea; sau la alegere.

Perioada e in functie de locatia aleasa.

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba va centraliza aceste date, va verifica documentaţia ataşată şi va aproba desfăşurarea taberelor în limita bugetului disponibil.

Relaţii suplimentare puteţi solicita la telefon 0258/832768, 0258/834510.

Persoana de contact: Alexandru Maxim – 0743313095.

Distribuie Acum

21 mai 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RADIO ALBA
Scrie-ne pe Messenger
Loading...