Actualitate, Politica, Stiri

Deputatul Clement Negruţ crede că PMP este soluţia pentru problemele românilor

2015 pare a fi un an destul de dificil pentru mulţi români. Şi mă refer aici în special la dificultăţile materiale generate de scumpiri sau de alte lovituri financiare, unele din ele cauzate chiar de cei care ne-au promis o viaţă mai bună. După scandalul deciziilor de impunere pentru asigurările sociale de sănătate trimise de ANAF fără nici o socoteală, acum vine o nouă lovitură, de data aceasta pentru cei care au contractat credite de la bănci în moneda elveţiană. Aproximativ 75 de mii de români au fost mai mult decât bulversaţi de fluctuaţia monedei CHF (francul elveţian) în comparaţie cu leul.

Ratele pe care le au de plătit la bănci cei care au astfel de credite au crescut peste noapte şi cu sute de lei, lunar.

E drept că atunci când te împrumuţi de la o bancă trebuie să citeşti cu atenţie documentele care ţi se înaintează la semnat. Dar nu avem toţi abilitatea de a înţelege aşa cum ar trebui anumite detalii tehnice sau anumite riscuri care vin odată cu aceste credite. Majoritatea celor care s-au împrumutat în franci elveţieni au fost atraşi – iar băncile au folosit asta drept argument forte – de cursul foarte bun de la acea vreme.

Cine îşi imagina că moneda CHF va creşte atât de mult în comparaţie cu leul?

Cu toate acestea, consider că cetăţeanul trebuie să beneficieze de protecţia unor instituţii în relaţia sa cu băncile. Aşa cum în acele contracte există o serie de prevederi care apără banca de eventuale pierderi, la fel trebuie să existe şi pentru cetăţeanul simplu care merge să se împrumute. Nu sunt permise asemenea vulnerabilităţi.

În toată această mare tulburare generată de scumpirea francului elveţian în raport cu leul, am constatat că premierul Victor Viorel Ponta a avut din nou o reacţie anemică şi nu a fost în stare decât să facă nişte declaraţii în stilul să specific. Nici nu ne-am aşteptat ca premierul să vină cu vreo soluţie concretă în această criză care loveşte un număr însemnat de români.

De aceea Partidul Mişcarea Populară a analizat această situaţie şi a venit cu o propunere cât se poate de concretă, care să soluţioneze problema aceasta. PMP consideră că ar putea fi introdus un amendament la o Lege deja existentă, prin care să li se ofere românilor posibilitatea de a-şi converti împrumuturile făcute în valută, în moneda naţională, folosindu-se cursul de la momentul acordării creditului, plus/minus 20-%, fie guvernul să emită o ordonanţă de urgenţă care să stipuleze acest lucru. Rolul statului este acela de a reglementa în aşa fel încât să genereze stabilitate şi prosperitate pentru cetăţeni. Alegerile din Grecia pot genera fluctuaţii şi în privinţa monedei europene. Ce vom face dacă euro se va aprecia semnificativ faţă de leu?

Sunt şi mai mulţi cetăţeni care au credite în euro.

PMP a trimis la Palatul Cotroceni o scrisoare prin care i-am cerut domnului Preşedinte Klaus Iohannis să convoace la consultări partidele politice pentru a găsi împreună cea mai bună soluţie pentru aceste probleme. Sper ca Preşedintele

Romaniei să înţeleagă că în acest moment poate să apară o problemă socială gravă şi să ţină cont de propunerea noastră.
Preşedinte PMP Alba, deputatul Clement Negruţ

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

22 ianuarie 2015

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Scrie-ne pe Messenger
Loading...