Actualitate, Social

Delegat al Comisiei Europene în vizită la ADR Centru

tfoto-vizita_delegat_ceLuni, 30 septembrie 2013,  a avut loc la sediul ADR Centru din Alba Iulia, vizita doamnei Virginie Perron, din cadrul Agenției Executive pentru Competitivitate și Inovare a Comisiei Europene. Scopul vizitei domniei sale este de a se asigura că va continua colaborarea între Comisia Europeană și ADR Centru în vederea sprijinirii și consilierii întreprinderilor mici și mijlocii din Regiunea Centru. Colaborarea dintre cele două instituții a avut loc în cadrul proiectului BISNet Transylvania 2013-2014 „Reţea de Sprijin în Afaceri şi Inovare pentru IMM-urile din Regiunea Centru”, derulat de către ADR Centru încă din anul 2008.

Peste 500 de firme au beneficiat de serviciile de informare și consiliere oferite de ADR Centru în cadrul proiectului BISNet Transylvania, din anul 2008 până în prezent. Datorita rezultatelor obținute la nivel european pe parcursul celor 5 ani de implementare a programului CIP 2007-2013 – EIP si pentru asigurarea unei continuități a activităților care contribuie la creșterea competitivității si capacității de inovare a comunității europene, Comisia Europeana a lansat a lansat în cursul lunii martie 2012 un nou apel de proiecte în cadrul aceluiași program. Noua aplicație depusă pentru proiectul BISNet Transylvania a fost declarată câștigătoare și este implementată în continuare în perioada ianuarie 2013 – decembrie 2014.

Prin intermediul acestui proiect ADR Centru susține IMM-urilor și entitățile din Regiunea Centru să identifice parteneri de afaceri din Europa pentru a putea face transfer de tehnologie în domenii specializate, dar și pentru a-și promova tehnologiilor produse în regiune pe piața europeană. Prin echipa sa de experți ADR Centru oferă firmelor acces la informații din domeniul politicilor europene, al legislației europene de interes pentru mediul de afaceri, informații și asistență specializată cu privire la programele și oportunitățile de finanțare existente în domeniul cercetării, inovării și dezvoltării afacerilor. Pe parcursul acestor ani am susținut firmele din Regiunea Centru în vederea participării la târguri și evenimente de promovare organizate de instituții similare din Europa”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

În primele 6 luni ale anului 2013, în calitate de partener în cadrul proiectului BISNet Transylvania, ADR Centru a realizat mai multe tipuri de activităţi, dedicate IMM-urilor. Printr-un workshop, conferințe internaţionale, 2 misiuni economice în domeniul energiilor regenerabile și un eveniment de brokerage dedicat industriei lemnului peste 30 de entități din regiunea Centru au fost puse în contact cu entități omoloage din Europa. Au fost oferite pe parcursul acestui an o serie de servicii gratuite de consultanţă firmelor din Regiunea Centru, constând în acordarea, la cerere, de răspunsuri la întrebări punctuale adresate pe teme europene și asistenţă în accesarea programelor cu finanţare europeană. Întâlnire de monitorizare a doamnei Virginie Perron a fost realizată în cadrul proiectului BISNet Transylvania „Reţea de Sprijin în Afaceri şi Inovare pentru IMM-urile din Regiunea Centru”. Prin ADR Centru și ADR Nord Vest, parteneri de la nivelul României în implementarea acestui proiect, se va asigura continuitatea activității Reţelei de Sprijin în Afaceri şi Inovare pentru IMM-urile din regiunile de dezvoltare Nord-Vest şi Centru, creată în anul 2008.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

1 octombrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...