SEBES ALBA
Actualitate, Social, Stirea Zilei

DE JOI: Persoanele cu handicap sunt scutite de plata impozitului auto

Persoanele cu handicap grav sau accentuat care au mașini nu vor plăti impozitul auto, chiar dacă autoturismele sunt sau nu adaptate handicapului proprietarului. Asta, potrivit unui act normativ publicat luni în Monitorul Oficial și care va intra în vigoare începând de joi. Până acum, persoanele cu handicap erau obligate să își modifice autoturismele pentru a beneficia de această scutire.

Actul normativ stabilește unele modificări pentru toate persoanele cu handicap care posedă autoturisme sau motociclete. Concret, conform noilor prevederi, persoanele cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor pe care le dețin, fără a mai fi nevoite să le modifice în funcție de handicapul de care suferă.

Până acum, acestea erau obligate prin lege să adapteze mașinile sau motocicletele handicapului locomotor pe care îl au, pentru a nu plăti impozitul auto.

Documentul citat introduce un nou alineat  în lege, prin care stabilește ca persoanele cu handicap sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale (rovinieta) pentru un singur autoturism deținut. Reglementarea se aplică și însoțitorilor persoanelor cu handicap sau asistenților personali ai acestora, după caz.

Vechea legislație nu impunea nicio limitare în acest sens, astfel încât persoanele cu handicap aveau dreptul să conducă pe drumurile naționale din România, fără plata rovinietei, una sau mai multe mașini.

sursa: avocatnet.ro

Distribuie Acum

15 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice