Cultura, Educatie, Evenimente, Stiri, Stiri Sebes

Daia Română – Școala Gimnazială a fost gazda evenimentului ”FEMEIA- VIS DE PRIMAVARĂ”

În seara zilei de vineri 15.03.2019, la Școala Gimnazială Daia Română, a avut loc un deosebit eveniment care a celebrat primul anotimp al anului, dar mai ales Femeia, ca vis al primăverii….

Fiind la cea de-a II-a ediție dintr-un parteneriat cu Centrul Cultural ”Lucian Blaga ” Sebeș, cu Asociația Transilvania Bussines Woman și Biblioteca Comunală Daia Română, activitatea inițiată de școala noastră și-a propus să dedice clipe de neuitat participanților, în special doamnelor comunității și nu numai .

Într-o atmosferă de sărbătoare învăluită de emoție, rând pe rând, invitații au elogiat primăvara, dar mai ales eternul feminin în poezie, cânt și dans.

Activitatea a fost deschisă de doamna director Schiau Elena printr-un frumos discurs adresat celor prezenți, în care au fost prezentati invitații acestui eveniment mult așteptat.

Doamna Rodica Hăprean, bibliotecară șefă a Bibliotecii ”Lucian Blaga” Sebeș, a transmis mesajul de apreciere și susținere culturală a doamnei Nadia Spătariu, director al Centrului Cultural ”Lucian Blaga” Sebeș, iar doamna Daniela Tieger, fondatoarea Cenaclului ” Cafeneaua literară – Cetatea Brăilei”, editor al editurii Vital Prevent Edit, a fost prezentă și de această dată printre noi cu dar bogat de cărți pentru biblioteca școlii și de apreciere pentru evenimentul și tema aleasă.

Așa cum ne-au obișnuit, membrele cenaclului ” Lucian Blaga ”din Sebeș ,doamnele Jeni Voina, doamna Mariana Hera, doamna Viorica Cazan , doamna Postescu Maria, doamna Damian Ioana, doamna Rodica Eleonora Plop ne-au încântat și de această dată cu minunatele creații dedicate evenimentului, oferind bibliotecii școlii un pachet consistent din colecția domniilor lor.

Prezența rapsozilor populari, doamnele Ana Groza și Maria Tămaș au reușit să lege prin fire nevăzute, tradiționalul cu modernul, împletind armonios dorul femeii, blândețea, sensibilitatea și frumusețea ei.

Și pentru ca spectacolul nostru să aibă o ținută completă, am avut ca prezentator o fostă elevă, Alina Hileagă ,care, cu multă pricepere și dăruire a reușit să lege armonios momentele inedite ale spectacolului .

Aplauze au primit și elevii clasei a VII-a pregătiți de doamna bibliotecară Cibu Sinefta, prin punerea în scenă într-o maniera modernă a binecunoscutei povești ” Soacra cu trei nurori” .

Pentru ca tradiția satului să nu fie uitată, chiar și prin viu grai, doamna director, prof. înv. primar Schiau Elena, a pregătit cu elevii clasei a II-a, Vereș Timeea și Cibu Andrei, un scurt moment artistic, o scenetă intitulată ” La Fântâna Bunii ”,care ne-au purtat pe aripile amintirilor și ne-au atins inimile cu frumusețea graiului dăienesc.

Nici cei mai micuți nu au fost uitați, aceștia au defilat ca ”adevărate flori ” , vestind prin muzică ritmată și dans, sosirea mult așteptatului anotimp, un adevărat buchet de primăvară pregătit de doamna educatoare Georgeta Tărâță.

Printre noi s-a aflat și un invitat de onoare, domnul prof. Gheorghe Bica, nelipsit de la evenimentele organizate de comunitatea noastră.

Întregul eveniment, în splendoarea sa, a fost surpins pe peliculă de domnul regizor Horia Muntenu , pentru prima oară aflat în mijlocul nostru, fiind încântat de organizarea și derularea întregului eveniment.

Ce a rămas la sfârșit? Emoția sentimentelor, mulțumirea lucrului bine făcut și promisiunea doamnei director Elena Schiau de a da viață unor ediții următoare care să continue cu success ideea ca ”Femeia este un vis de primăvară”.

Director,Prof. înv. primar Schiau Elena

Consilier educativ, Prof. dr. Brădilă Laura

Distribuie Acum

19 martie 2019

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALBA
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...