Sport

CSU Alba Iulia a pierdut al doilea meci în cupele europene

csu-alba-iulia1Înfrângere în ultima partidă din acest an în Liga Europei Centrale pentru CSU Alba Iulia. Echipa univesitară a pierdut scor 75-71 (19-20, 19-10, 16-28, 21-13), în deplasare, cu campioana Austriei, Flying Foxes Post Viena.
Partida a fost una echilibrată pe parcursul celor 40 de minute, cu diverse schimbări de lider, însă cu un plus pe final pentru gazde, care au reuşit să învingă şi să îşi treacă în cont cea de-a doua victorie în CEWL. Totuşi, sportivele din Alba Iulia au început bine meciul şi au terminat în avantaj primul sfert, 20-19. Austriecele au făcut însă o pătrime secundă în forţă şi au intrat cu 8 puncte în faţă pe tabelă la pauza mare. Revenirea de la vestiare a fost prielnică echipei lui Popov, care a întors scorul şi a început ultimul sfert cu un avans de 4 puncte. Rezultatul a fost unul strâns în ultima manşă, iar pe final Flying Foxes s-a impus, profitând de propriul teren şi de faptul că au rezistat mai bine fizic.
În urma acestei partide CSU Alba Iulia îşi încheie parcursul din acest an calendaristic din CEWL, înregistrând două victorii şi două înfrângeri, în timp ce trupa din capitala Austriei are două dispute câştigate, una piedută şi încă una de jucat împotriva slovacelor de la Piestanske Cajky.
Marcatoare CSU Alba Iulia: Chastity Reed – 19 puncte, Sasa Cadjo – 13 puncte, Alexandra Uiuiu – 11 puncte, Chadijah Whittington – 10 puncte, Larisa Toma – 7 puncte, Breanna Salley – 4 puncte, Annemarie Părău – 3 puncte, Jovana Vukoje – 3 puncteşi Tiffany Brown – un punct.

Distribuie Acum

5 decembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...