SEBES ALBA
Actualitate, Stiri

Concluziile controalelor efectuate de inspectorii AJPIS în luna iunie

În luna iunie, inspectorii sociali din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba au efectuat controale inopinate la 24 de furnizori de servicii sociale, în vederea verificării respectării condițiilor legale, pe care trebuie să le întrunească în desfășurarea activității, și a modului în care sunt prestate serviciile către beneficiari. Casele de tip familial, centrele de zi și de primire în regim de urgențe, centrele de plasament și de tranzit supuse verificării funcționează în Alba Iulia, Aiud, Abrud, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Avram Iancu și Oarda.

Au fost dispuse 112 măsuri de remediere a deficiențelor identificate și a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei la Casa de tip familial ”Târsa” din comuna Avram Iancu pentru lipsa certificatului de acreditare. În același context, Congregația ”Sf.Iosif” a fost monitorizată în ceea ce privește implementarea măsurilor care au fost dispuse în urma verificărilor din luna aprilie 2014 și, dat fiind faptul că termenul stabilit pentru implementarea acestor măsuri nu a fost respectat, i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei. În 21 iulie, echipele de control, formate din reprezentanții AJPIS, Instituția Prefectului-Județul Alba, DSP, DSV și OPC Alba, au reluat verificările la controversatul furnizor de servicii sociale. Din 59 măsuri, congregația a făcut dovada implementării a 51 măsuri, ”cele 8 rămase nefiind de natură să  influențeze sanatatea sau igiena beneficiarilor”, după cum a precizat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.

Controlul efectuat de autoritățile județene în 21 iulie a fost decisiv, în sensul în care, în urma acestuia, s-a instituit ca măsură permanentă monitorizarea săptămânală a congregației, respectiv a tututor celor 3 centre rezidențiale pentru vârstnici care funcționează sub patronajul acesteia. De menționat faptul că, în prezent, congregația este acreditată ca furnizor de servicii sociale și urmează să facă demersurile necesare obținerii licenței pentru serviciile pe care le oferă, respectiv cele prestate în căminele de batrâni.

”Toți furnizorii de servicii sociale trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să ofere condiții corespunzătoare beneficiarilor acestor servicii. În cadrul verificărilor pe care le efectuăm, acordăm termene pentru implementarea măsurilor necesare remedierii deficiențelor, pentru că, în viziunea noastră, relația cu furnizorii de servicii este în primul rând una de parteneriat. Cei mai importanți în această relație de parteneriat sunt însă beneficiarii și, de regulă, prestatorii de servicii sociale iau măsurile pe care noi le stabilim în urma controalelor. Acolo unde suntem nevoiți să prelungim termenele, din aceeași dorință de a fi partenerii deschiși ai asociațiilor și fundațiilor care acordă servicii sociale, este clar că avem o problemă. Când nici măcar la al doilea sau la al treilea termen nu se iau măsuri, căutăm cele mai bune soluții pentru a ne asigura că beneficiarii sunt tratați corespunzător. Nu agreez ideea destul de vehiculată potrivit căreia beneficiarii nu au oricum unde să meargă în altă parte, pentru că este complet falsă. În ceea ce privește Congregația ”Sf.Iosif”, aceasta va fi monitorizată săptămânal, și vom găsi soluții în cazul tuturor prestatorilor de servicii sociale care nu respectă nici legea, nici beneficiarii serviciilor pe care le oferă. Dacă vom fi nevoiți să extindem măsura supravegherii și la alte asociații și fundații, nu este niciun fel de problemă, vom recurge la asta. În ultimă instanță, vom putea propune, ANPIS-ului, suspendarea sau chiar retragerea acreditării furnizorilor de servicii, în cazul în care nu își îndeplinesc obligațiile legale față de beneficiari”, a declarat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.

Distribuie Acum

24 iulie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *