Actualitate, Evenimente, Stiri

Concert Inna la Alba Iulia

Vineri, 30 ianuarie 2015, clubul Stage din Alba Iulia va găzdui un concert susţinut de cel mai în vogă artist român: Inna.

Inna are peste 500 de concerte în întreaga lume, zeci de piese pe radiourile din România şi din străinătate, 3 albume lansate până în prezent, un EP, sesiuni live pe acoperişurile celor mai mari clădiri din Mexico City, Paris, Londra, Barcelona, Istanbul, Bucureşti, colaborări cu artişti internaţionali precum Daddy Yankee, Pitbull, Yandel, J Balvin, Reik, Flo-Rida etc.

Printre hiturile Innei, ascultate în întreaga lume, se numară: „Hot”, „Love”, „Déjà vu”, „Sun is Up”, „In Your Eyes”, „Cola Song”, „More than Friends”. În România, radiourile au fost cucerite de piese precum „P.O.H.U.I”, „Tu şi eu”, „Spre mare”, „Fata din rândul trei”.

Pentru anul 2015, Inna pregăteşte cel de-al 4 lea album din carieră, piese noi, colaborări inedite cu artişti din Romania şi din industria muzicală internaţională.

Concertul Inna (începe la ora 23.00) va fi urmat de un recital muzical susţinut de Christian Lepah, dj-ul considerat „o revelatie” în industria dj-ilor autohtoni.

Evenimentul va fi transmis în cadrul emisiunii U Nights – noul standard în rândul emisiunilor cu profil clubbing din România, fiind singura producţie de gen din Europa de Est care a fost invitată la „IBIZA DJ Music Awards” – pe U TV.

Rezervări: 0722.445.002.

Vineri, 23 ianuarie 2015, se pot procura bilete (la preţul de 40 lei) pentru evenimentul Inna la Aroma Cafe din Alba Mall între orele 17.00-19.00.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 ianuarie 2015

About Author

Cititorul


ONE COMMENT ON THIS POST To “Concert Inna la Alba Iulia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scrie-ne pe Messenger
Loading...