Actualitate, Sanatate, Stirea Zilei, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Ocna Mures, Stiri teius

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a prezentat hotărârea instituirii Stării de Alertă!

Joi, 14 mai, seara târziu, Marcel Vela, ministrul de Interne, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății și Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, au făcut declarații cu privire la Starea de Alertă, care intră în vigoare începând de vineri, 15 mai.

În temeiul actelor normative, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta hotărâre:

Art 1- Din 15 mai 2020 se declară starea de alertă pentru 30 zile

art 2- Măsurile de constrol sunt prevăzute în anexa din hotărâre

art 3 – Regulile de desfășurare a unor activități care nenecsită măsuri specifice de protecție se adoptă prin ordin MS și MAI

art 4- Pentru alte activități autoritățile centrale și locale emit acte potrivit normelor de competență

Hotărârea se va publica în Monitorul Oficial

Raed Arafat, șeful DSU a declarat: ”O măsură importantă este că începând cu 15 mai 2020, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite

Instituțiile și autoritățile publice precum și operatorii economici publici și privați au obligația organizării activității astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru: asigurarea triajului epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor înainte de a intra în spațiile de lucru, respectarea regulilor privind desfășurarea activității în birourile cu spații comune, decalarea programului de lucru pentru entitățile cu un număr mai mare de 50 de angajați.

Instituțiile publice și operatorii economici care desfășoară activități comerciale de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor iau măsuri pentru organizarea activității astfel: accesul trebuie să fie organizat astfel încât trebuie să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pe persoană și o distanță de mimin 2 metri între oricare două persoane apropiate, să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură măsurată la intrare în incintă depășește 37,3 grade Celsius și să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în preajma caselor și ghișeelor.

Operatorii de transport persoane, publici și privați, își organizează activitatea astfel încât să fie respectate regulile specifice

Este suspendată temporar activitatea de servire și consum a produselor în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor și a altor localuri publice cât și la terasele din exteriorul acestor locații

Sunt exceptate activitățile de preparare a hranei cât și de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum și cele de tip drive-in, etc.

Este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul în centrele comerciale cu o suprafață mai mare de 15.000 de mp în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. Sunt exceptate de la prevederea acestui articol următoarele activități: vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală și a serviciilor de curățătorie, vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii asigură livrarea la domiciliu sau sediul cumpărătorului și activitatea desfășurată de operatorii economici care au acces direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului.

Zborurile externe rămân suspendate.”

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

15 mai 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...