Actualitate, Social

Comisia Europeană a decis reluarea plăților prin POS CCE

bani-euro671Comisia Europeană a decis, marti, 8 octombrie a.c., deblocarea Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României.

Decizia Comisiei Europene de a relua plățile prin POS CCE este un succes al Guvernului României, care a luat toate măsurile necesare pentru a remedia deficiențele din trecut, din perioada 2009-2011.

POS CCE este unul dintre cele mai importante programe prin care România beneficiază de fonduri europene care susțin mediul privat.

Acum, când toate programele operaționale sunt deblocate, obligația noastră este să atragem sume cât mai mari într-un timp cât mai scurt‘, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Guvernul României a luat o serie de măsuri pentru a îndeplini recomandările Comisiei Europene, un exemplu în acest sens fiind începerea în luna august a.c. a evaluării a circa 4.000 de cereri de finanțare, depuse începând cu anul 2011.

Evaluările sunt realizate de experți independenți, cooptați de Ministerul Fondurilor Europene, în cadrul ‘Acordului cadru de prestări servicii pentru asigurarea unor experți care să vină în sprijinul autorităților de management pentru instrumentele structurale’.

În această toamnă au fost semnate deja peste 500 de contracte cu beneficiari din mediul privat, cu o valoare cumulată de peste 100 milioane de euro.

În perioada imediat următoare vor fi semnate, tot cu beneficiari din mediul privat, contracte de finanțare în valoare de 200 milioane de euro‘, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Fondurile europene alocate României prin intermediul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice se ridică la peste 2,5 miliarde de euro.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

9 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...