Actualitate, Social

COMENIUS PROJECT „ FEARS” – De la Alba Iulia la Bursa

tdscf2160În perioada  05-09.10.2013, a avut loc prima mobilitate din cadrul proiectului „ FEARS” , finanțat de Comisia Europeană prin Programul Lifelong Learning, Programul COMENIUS, Acțiunea Parteneriat multilateral. Întâlnirea s-a desfășurat în Bursa, Turcia. La această mobilitate a participat un grup de cadre didactice de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluziva Alba Iulia, alcătuit din profesorii Teodora Cimpean- coordonatorul proiectului la nivelul şcolii, Monica Paul, Anca Enyedi, Sorin Petropulos, Cosmina Florea şi Daniela Cristian.

Proiectul „FEARS”, inedit şi ambiţios, reprezintă un parteneriat între 7 ţări europene: Turcia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Croaţia şi România şi are printre obiective stabilirea de relaţii interpersonale, socializare, dezvoltarea capacităţii de comunicare în limba engleză ca limba de comunicare oficială a proiectului.

Prima întâlnire, piatra de temelie a acestui proiect, a fost organizată de echipa turcă la Scoala „ Urunlu Ilkokulu” cu clasele I-VIII din Nilufer-Bursa.

În cadrul acestei mobilităţi, după o primire extraordinar de călduroasă, şi ospitalieră, s-a vizitat şcoala parteneră, s-a asistat la deschiderea oficială a proiectului, s-au organizat activităţi comune, manifestări la care au luat parte directorii unităţii şcolare gazde, reprezentantul Ministerului Educaţiei din Turcia, reprezentanţi ai primăriei din Bursa, precum şi alţi reprezentaţi ai autorităţilor locale din Bursa.

S-a discutat despre sistemele de învăţământ europene, s-au prezentat instituţiile partenere, s-au stabilit datele următoarelor mobilităţi precum şi derularea activităţilor din primul an.

Au fost definite rolurile şi sarcinile fiecărui partener în cadrul proiectului, a fost discutat planul de activitate şi au fost dezvoltate proceduri de evaluare, de diseminare şi valorizare a rezultatelor proiectului.

S-a acordat atenţie deosebită impactului pe care îl va avea proiectul asupra elevilor, instituţiei, comunităţii.

Pe lângă activităţile legate de proiect, gazdele au propus şi un program foarte variat şi interesant, de vizitare a nenumăratelor obiective turistice din Istanbul şi Bursa, precum şi numeroasele bazaruri cu dulciuri, mirodenii şi suveniruri.

Echipa de proiect din România a trăit o experienţă deosebită, bucurându-se de ospitalitatea gazdelor, de amabilitatea acestora şi, nu în ultimul rând , de admiraţia şi respectul lor.

Școala parteneră din Turcia a ridicat standardul de profesionalism la cote foarte înalte, ceea ce va determina că, pe durata desfăşurării întregului proiect, fiecare mobilitate să fie organizată cu seriozitate și respect.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

21 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...