Actualitate, Politica, Stiri

CLEMENT NEGRUŢ: În Alba distribuţia funcţiilor în noul partid format de PNL şi PDL îi va avantaja pe liberali

Într-o conferinţă de presă deputatul PMP Alba Clement Negruţ a comentat situaţia Dreptei politice după ce PNL şi PDL au anunţat unirea şi realizarea unui mare partid de dreapta: „În politică 12 şi cu 15 nu face întotdeauna 27. Poate să facă 17-18 sau 20(la sută). Am văzut că ei s-au întâlnit, doar cei din PDL şi din PNL. Vreau ca toţi cei de dreapta să ne întâlnim. Vreau să mă întâlnesc cu Hava şi cu Atanasiu. Sper să mă cheme la discuţii. Eu nu pot să-i chem, pentru că nu vor veni. Noi trebuie să stăm la discuţii să vedem cum abordăm alegerile în judeţul Alba pentru ca Dreapta să obţină 60%. Dar nu, ei nu vor să stea la discuţii cu… ştiţi cum au zis în campanie despre mine”. (Ion Dumitrel spusese în campania pentru europarlamentare că PMP Alba sunt firimituri, alţii au spus că membrii PMP-ului sunt scame).

Întrebat de ce PMP-ul s-a grăbit cu numirea candidatului pentru Alegerile Prezidenţiale din noiembrie 2014, adică peste 4 luni şi jumătate, deputatul Clement Negruţ a răspuns: „Nu noi ne-am grăbit, ei s-au grăbit când au anunţat că vor alianţă de dreapta doar între PDL şi PNL, dar fără Partidul Mişcarea Populară. Au spus că vor sondaje să vadă cine stă mai bine, Predoiu sau Iohannis, fără candidatul nostru… PMP nu renunţă la dialogul în ceea ce priveşte candidatul unic la alegerile prezidenţiale (din noiembrie 2014)”.

„Luni (9 iunie) PDL a decis la Bucureşti fuziunea. Dacă era comasare, vorbeam de un partid nou, dar aşa PDL-ul se va vărsa în PNL. Funcţiile vor fi distribuite unul de la PDL, unul de la PNL. În unele judeţe îi va avantaja pe PDL-işti, în judeţul Alba îi va avantaja pe liberali”, a mai spus Negruţ.

În ceea ce priveşte scorul PMP Alba la europarlamentare, Negruţ afirmă: „Am o urmă de dezamăgire. S-a muncit peste tot, dar la Sebeş am luat 10 la sută, la Aiud doar 3,4 la sută. Oricum ce am realizat în judeţul Alba, pentru un partid nou înfiinţat e mult: să creezi structuri, să pui oameni în toate cele 439 secţii de votare. Dacă luam sub 5 % îmi prezentam demisia din funcţia de preşedinte, şi ştiţi că la mine cuvântul e cuvânt. Rămâneam simplu membru, fără funcţie. Şi la PDL am fost fără funcţie ani de zile şi am muncit de mi-au sărit capacele. Dar acolo nu le-a plăcut de mine pentru că eu nu pot să stau cu ciocu mic, aşa cum vor unii”.

Distribuie Acum

12 iunie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALBA
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...