
În primăvara acestui an, consilierii judeţeni au aprobat Acordul – cadru de cooperare pentru implementarea în 2013 a Programului „Alba Urban 2011” – componenta Parcuri de fitness în aer liber, ca urmare a semnalelor pozitive obţinute în anii anteriori când au fost realizate trei astfel de parcuri în Blaj, Cugir şi Zlatna.
Bugetul alocat pentru parcurile de fitness ce vor fi amenajate în Aiud, Ocna Mureş şi Teiuş se ridică la 135.000 de lei.
Consiliul Judeţean alocă pentru fiecare parc suma maximă de 45.000 de lei, cu TVA.
În fiecare dintre cele trei oraşe vor fi montate câte două loturi de echipamente de fitness – un lot conţinând seturi a câte 10 echipamente fitness pentru adulţi şi un lot conţinând seturi a câte un echipament fitness pentru persoane cu dizabilităţi.
Echipamentele de fitness vor putea fi folosite în mod gratuit.
Marius Alexandru
Lasă un răspuns