Actualitate, Stiri

Cei aproape 600 de fermieri din judeţ nu mai sunt nevoiţi să returneze subvenţiile primite de la APIA

foto: infobraila.ro
foto: infobraila.ro

În urma deselor întâlniri pe care prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, le-a avut de-a lungul timpului cu fermierii din judeţ, aceştia i-au cerut sprijinul în rezolvarea unei importante probleme cu care s-au confruntat.

Este vorba despre cei aproape 600 de beneficiari de subvenţii pentru creşterea animalelor, care au fost obligaţi, în urma controalelor Curţii de Conturi, să returneze sumele primite de la APIA.

Pe bună dreptate, la jumătatea lunii ianuarie a anului trecut, prefectul Feneşer a declarat că această situaţie trebuia evitată prin solicitarea unui certificat fiscal în locul declaraţiei pe proprie răspundere.

Atunci, prefectul şi-a manifetsat convingerea că fermierii nu au urmărit să primescă subvenţii în mod necuvenit.

Crescatorii de animale trebuie să ştie că nu sunt singuri, suntem alături de ei şi suntem convinşi că instanţa de judecată va soluţiona definitiv această problemă. Există foarte multe cazuri de persoane care, la momentul depunerii dosarului, nu aveau neplătit decât impozitul pe primul trimestru al anului în care au solicitat subvenţia şi nu şi-au imaginat că se consideră datorie la bugetul local”, le declara anul trecut prefectul Feneşer fermierilor din judeţ.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, singurul în măsură să rezolve aceste probleme ale fermierilor, a declarat la Alba Iulia, în luna august a anului trecut, că va găsi soluţii prin elaborarea unui proiect de lege care urma să fie discutat de Parlament.

Astfel, fermierii nu vor mai avea probleme şi vor primi în continuare subvenţii fără nici un fel de penalităţi”, a declarat anul trecut, la Alba Iulia, ministrul Daniel Constantin, după ce prefectul Feneşer i-a solicitat sprijinul în soluţionarea problemelor fermierilor din judeţ.

Acum, iată că ministrul Daniel Constantin s-a ţinut de cuvânt şi cei aproape 600 de fermieri din judeţ nu mai sunt obligaţi să returneze subvenţiile de care au beneficiat.

Distribuie Acum

13 februarie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...