Joi, 3 octombrie—duminică, 6 octombrie, la TVR 1, TVR HD și online, pe TVR+. Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică găzduit de orașul belgian Antwerp va fi transmis, în exclusivitate în România, la TVR 1, TVR HD și online, pe TVR+. Între 3 și 6 octombrie, iubitorii de gimnastică pot vedea probele de individual masculin (joi, 3 octombrie, de la ora 21.00) și feminin (vineri, 4 octombrie, ora 21.00), precum și finalele pe aparate (5 și 6 octombrie, ora 15.30). Pentru telespectatorii TVR, comentariul este asigurat de Alina Alexoi.
Campionatul mondial de la Antwerp, locul unde s-a desfășurat prima ediție a mondialelor de gimnastică (în 1903), este al specialiștilor pe aparate.
Vedetele gimnasticii mondiale vor lupta pentru medalii în ‘capitala diamantelor’. Sandra Izbașa își ia adio de la fani la ultimul ei mondial, după care a anunțat că se retrage. Ea nu are în palmares aurul mondial, dar e dublă campioană olimpică, iar la Antwerp luptă pentru aur la sol.
Pe de altă parte, pot urca pe podium și Larisa Iordache, debutantă într-un Campionat mondial, sau Marius Berbecar, calificat în finale la sărituri și paralele.
Luni, Nadia Comăneci a fost în sala de la Antwerp și a vorbit cu Alina Alexoi despre nivelul tehnic la care a ajuns gimnastica.
Fosta campioană a declarat în exclusivitate pentru TVR că se bucură că a practicat gimnastica în urmă cu 30 de ani, când riscul nu era atât de mare. ‘Sportivii de azi demonstrează că gimnastica nu are limite’, a spus Nadia, care crede că succesul aparține azi celor puternici fizic.
Fosta gimnastă a lăudat-o pe Sandra Izbașa pentru că a reușit să revină în sală după Jocurile Olimpice și, mai mult, să fie favorită la medalie la sol.
România nu a mai luat medalii la mondialele de gimnastică din 2010, când Ana Porgras a obținut aur la bârnă, iar Diana Chelaru s-a clasat a doua la sol.
Lasă un răspuns