Educatie, Locale, Stiri, Stiri Sebes

CAMPANIA „ÎMPREUNĂ PENTRU O COMUNITATE MAI SIGURĂ”, LA ȘUGAG

Marți, 28 mai, peste 200 de elevi ai Școlii Gimnaziale Șugag s-au întâlnit cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în cadrul unor activităţi care au avut ca scop prevenirea criminalității în mediul rural.

Poliţiştii le-au vorbit elevilor despre regulile de circulație, metodele preventive în spațiul virtual, prevenirea faptelor cu violenţă şi a victimizării din astfel de fapte și le-au pus la dispoziție o parte dintre mijloacele de intervenție ce le au la dispoziție polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Întâlnirea polițiștilor cu elevii din Șugag face parte din campania „Împreună pentru o comunitate mai sigură!”, ce are ca scop prevenirea criminalității în mediul rural.

Campania, este inițiată de Poliţia Română şi se derulează, în perioada aprilie – iunie 2019, la nivel național. Aceasta urmăreşte conștientizarea cetățenilor din comunităţile rurale asupra importanței prevenirii în ceea ce privește furturile, înşelăciunile, accidentele rutiere, precum și importanţa asigurării antiefracţie, prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, priorităţi permanente ale Poliţiei Române.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

29 mai 2019

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...