Cultura, Locale, Stiri

Călin Pleșa lansează la Alba Iulia un nou volum de poezii

Joi, 26 septembrie 2019, de la ora 18:00 la Muzeul Principia din Alba Iulia va avea loc lansarea cărți ”În tine zidit”, autor Călin Pleșa.

Cartea ”În tine zidit” este cel de-al treilea volum de poezii al poetului albaiulian Călin Pleșa care a mai lansat la Alba Iulia și volumele Cu sufletul în palmă (2016) și La intersecția sufletelor noastre (2017). Dacă primul volum a fost dedicat părinților săi și a cuprins poeziile scrise în perioada adolescenței și a maturității, cel de-al doilea volum a fost dedicat familiei sale, poeziile fiind adevărate scrisori deschise de dragoste și prețuire pentru soție și fiul său.

De profesie inginer, Călin Pleșa a luat decizia acum trei ani să vină în fața iubitorilor de poezie cu un volum de versuri ce-i dezvăluia pentru prima dată sensibilitatea și talentul scriitoricesc. Primul volum intitulat ”Cu sufletul în palmă” a strâns în 350 de pagini, 300 de poezii pe care autorul le-a scris într-o perioadă destul de lungă de timp: 40 de ani. A urmat apoi volumul ”La intersecția sufletelor noastre” lansat în anul 2017 iar anul acesta poetul vine în fața publicului cu un nou volum de poezie intitulat În tine zidit, un volum în care, în cele 322 de poezii se simte deja maturizarea lui ca scriitor.

Lansarea cărții se va încheia o sesiune de autografe pe care autorul le va oferi cu drag tuturor celor prezenți. Intrarea la eveniment este liberă.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba iar evenimentul face parte din Programul managerial 2017-2020 al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, proiectul 4.9 Lansări de carte.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

25 septembrie 2019

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...