Politica

Călin Gheorghe Matieș:”Guvernul Cîțu bagă Armata și Jandarmeria peste țărani: fără porci românești în satele României!”

psdpsd

COMUNICAT DE PRESĂ

  • Armata, Poliția, Jandarmeria – vor putea intra în curțile țăranilor pentru a confisca toți porcii peste numărul de 6; scroafele vor fi confiscate din cotețe
  • Țăranii nu vor avea voie să mai vândă niciun porc
  • Porcii vor fi confiscați pe loc, uciși și incinerați; țăranii vor fi amendați și vor plăti costul de incinerare; Amenzi de până la 3.000 lei (30 milioane lei vechi) pentru țăranul român!

Guvernul Cîțu prin președintele ANSVSA Robert Chioveanu (PNL) și ministrul Agriculturii – Adrian Nechita OROS (PNL) au pregătit o Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care vor trimite Armata, Jandarmeria și Poliția în curțile țăranilor pentru a le confisca porcii și pentru a-i amenda pe cei care opun! Amenzile neplătite i-ar putea arunca în închisoare pe țăranii români!

Maxim 6 porci. INTERZIS SCROAFE!

OUG scrisă de aghiotantul lui Oros prevede următoarele lucruri clare:

  1. MAXIM 6 PORCI. Organele statului vor avea drept de control în curțile oamenilor. Orice porc în plus va fi ucis, confiscat și țăranul va fi amendat cu sume între 1.500-3.000 de lei. În plus, va trebui să plătească și costul incinerării cadavrului (porcul sau porcii uciși nu vor putea fi consumați)
  2. INTERZIS PORCI ÎN AER LIBER, la stâne, cantoane etc.(cf.art.5)
  3. INTERZIS PORCI TOTAL în satele în care orice DSVSA va decide în mod liber și arbitrar că localitatea este factor de risc (factor de risc cf.art.6)

Aberațiile unor imbecili vor deveni LEGE în ROMÂNIA!

Exemple despre cât de aberante sunt prevederile acestui OUG sunt multe. Dar voi da doar 4 exemple pentru a vedea ceea ce va urma:

  • Art.7, alin.6 lit.a: interzis lături, fierturi, resturi alimentare în alimentația porcilor!
  • Art.7 alin.alin.6 lit d: țăranii trebuie să construiască filtru-vestiar!
  • Art.7 alin. 6 lit.f: dacă țăranul a mers în pădure după lemne sau ciuperci, 48 de ore nu are voie să mai hrănească porcii!
  • Art.7 alin 6 lit.g: țăranii vor trebui să anunțe medicul veterinar dacă au de gând să taie porcul!

De asemenea, țăranii nu vor putea băga paie în cotețul porcilor dacă nu sunt mai vechi de 3 luni de zile! Prin urmare, orice țăran va trebui să aibă un registru special pe care să îl pună la dispoziția organelor de control prin care să se vadă data recoltării paielor, grânelor, cerealelor!

LEGE CU DEDICAȚIE

Acest proiect de OUG pare însă a fi o nouă lege cu dedicație! Pe de o parte să distrugă țăranul român, iar pe de altă parte să se sifoneze zeci de milioane către deținătorii fondurilor de vânătoare. Cine sunt astăzi în România deținători de fonduri de vânătoare: politicieni, directori de prin diverse ocoale silvice puși de partid, diverși directori și patroni prieteni cu șefii de partid!

În timp ce țăranul român este obligat să crească numai 6 porci, nu are voie să vândă niciunul și i se va confisca orice porc în plus sau scroafă de reproducție, deținătorii de fonduri de vânătoare vor primi până la 1.550 de lei pentru fiecare mistreț împușcat, suspect de PPA!

Astăzi, în România, 99% dintre cazurile PPA sunt la porcii mistreți, nu la porcii domestici!

Armata, Poliția, Jandarmeria vor putea controla gospodăriile țăranilor!

Conform OUG pregătit de PNL, țăranul român va deveni cel mai căutat terorist din România. Aproape toate instituțiile statului vor putea intra în gospodăriile de la țară pentru a verifica dacă se respectă cea mai proastă și mai aberantă lege pe care Guvernul Cîțu se pregătește să o dea în România.

Rolurile organelor statului român:

  • MAI (Jandarmi, Poliție): CONFISCAREA ANIMALELOR din curtea țăranului; confiscarea mijloacelor de transport cu care s-ar putea transporta animalele din gospodărie; asigură protecția medicilor veterinari!
  • Ministerul de Finante (ANAF, Garda financiară): control la ferme și pe drumurile publice împotriva deplasărilor de porci pe teritoriul României; control în gospodării împotriva deținerii ilegale de porcine (mai mult de 6 porci sau scroafe de reproducție)
  • MApN (Armata): asigură logistic intervențiile în teren (asta înseamnă hărți, drone, STS etc)

Ceea ce se pregătește în aceste zile în cadrul Guvernului României este un atac direct la siguranța națională, la siguranța alimentară a României și la statul de drept, prin care se consfințește dreptul la proprietate! Dacă va fi nevoie voi duce țăranii români în Parlamentul României și voi umple balcoanele în fiecare zi să îi vadă cu ochii pe lor pe cei care distrug ce a mai rămas din această țară! Voi face liste zilnice cu persoane care să vină și să strige nemulțumirea de la balcoanele Parlamentului. Așa nu se mai poate!

LUPTĂM împreună! Trebuie să stopăm ABUZUL pregătit de Guvernul Cîțu, Ministerul Agriculturii și ANSVSA!

Călin Gheorghe Matieș

Senator PSD Alba

The post Călin Gheorghe Matieș:”Guvernul Cîțu bagă Armata și Jandarmeria peste țărani: fără porci românești în satele României!” appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

22 martie 2021

About Author


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...