Politica

Călin Gheorghe Matieș:”Banii românilor sunt distribuiți după bunul plac de PeNaLii din județul Alba!”

albaalba

Chiar dacă pușcăriașul Florin Câțu a intrat deja pe ușa din dos a istoriei politice românești, vechile apucături și metehne PD-L-PNL la nivelul județului Alba sunt departe să apună. Cea mai gravă dintre acestea este dirijarea banilor/fondurilor veniți din rezerva României, după bunul plac al mustăciosului din fruntea Consiliului Județean, respectiv Ion Dumitrel – președintele PNL Alba.

După cum se știe, acesta a fost condamnat definitiv în procesul pe care CJ Alba l-a pierdut în instanță și are poprire salarială pentru ilegalitățile făcute. Astfel că sintagma de PeNaL folosită la nivel național, se poate aplica liniștit și la nivel de județ, doar că oamenii încă nu acceptă sau nu vor să cunoască modul în care se fură ca în codru și la nivelul județului nostru. Orice imperiu a avut și momentul său de decădere, iar aceasta este o lecție a istoriei pe care am învățat-o cu toții la școală. Unii urmează să o trăiască pe pielea lor…

Dar e greu când aceiași oameni s-au lipit de scaune de 30 de ani: APA CTTA (facturi umflate la apă) – condusă de PNL; AIDA TL (autobuze proaste, prețuri majorate, licitații trucate) – condusă de PNL; ELECTRICA (facturi de zeci de milioane umflate) – condusă de PNL; ADI SALUBRIS (munți de gunoaie și tarife majorate cu 150%) – condusă de PNL. Ne mai trebuie și alte exemple ca să ne deșteptăm și noi odată?!

Încă un exemplu: Ion Dumitrel a decis că locuitorii județului Alba se împart în două categorii: proștii noștri și proștii lor! Așa se face că banii s-au dus cu precădere spre aceleași localități care au tot primit, în timp ce alte localități în care trăiesc tot oameni și tot plătitori de taxe au fost din nou pedepsiți. Pe ce criterii? Cred că e clar. Doar că acele criterii subiective sunt și profund imorale și ilegale! Și la Teiuș locuitorii de aici au nevoie de fonduri pentru a se dezvolta ca și cei din Aiud, Sebeș sau Blaj. Culmea este că eliminarea disparităților sociale vorbește și UE, în timp ce Ion Dumitrel și gașca lui de interese le adâncește de 30 de ani…

Spre exemplu, Primăria Blaj, cea în care Dumitrel aruncă mereu cu sute de miliarde de lei, a primit, din nou, de la Guvernul României prin Consiliul Județean Alba 2.000.000 de lei! Primăria orașului Teiuș a primit din banii noștri doar 100.000 lei! Adică de 20 de ori mai puțin!! Aceștia sunt banii veniți din fondul de rezerva al Guvernului României, nu din buzunarul celui mai bogat bugetar al județului Alba – Ion Dumitrel! Iar acei bani sunt de fapt taxele și impozitele plătite de toți românii, inclusiv de locuitorii orașului Teiuș!

La fel stau lucrurile și la nivelul comunelor: toate primăriile conduse de primari PNL au primit câte 400.000 de lei, iar celelalte primării în care trăiesc oameni la fel de normali, cu aceleași drepturi și obligații cetățenești, au primit maxim 50.000, adică de 8 ori mai puțin! Banii românilor au ajuns să fie la pixul lui Dumitrel în județul Alba. Iar dezastrul se vede de 30 de ani…

Astfel de apucături de politician de Evul Mediu timpuriu ar fi trebuit să dispară demult din județul Alba.

Cât de mojic trebuie să fii să faci astfel de ilegalități și discriminări, domnule președinte al PNL Alba și al CJ Alba? Sper însă ca hoțiile, discriminările și bătaia de joc față de locuitorii din Alba să dispară cât mai curând. Și așa cum Superman Câțu a fost trimis la tomberonul politicii, așa să se întâmple cu toți cei care nu pricep că banii românilor sunt pentru toți românii, nu doar pentru o gașcă de interese din jurul câtorva oameni, care nu se mai dezlipesc de scaunele lor de 30 de ani… Fie el și Ion Dumitrel (PNL, fost PDL)…

Senator PSD ALBA

Călin Gheorghe Matieș

The post Călin Gheorghe Matieș:”Banii românilor sunt distribuiți după bunul plac de PeNaLii din județul Alba!” appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

7 octombrie 2021

About Author


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...