SEBES ALBA
Cultura, Sanatate, Stiri

Bolnavii Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, încântați de vizita actorilor proiectului ”Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”

Saloanele și cabinetele Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au fost ”transformate”, joi, 23 mai, în mici săli de teatru. Este vorba despre noi momente artistice itinerante organizate prin proiectul ”Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”, în care actori principali au fost Paul Sebastian Popa, Alina Mișoc, George Sfetcu și Ioana-Maria Repciuc, coordonați de regizorul Cristian Pascariu.

Deghizați în clovni, aceștia au reușit să-i introducă pe pacienți în ”poveștile” lor și să schimbe atmosfera ”apăsătoare” din saloane, pentru câteva minute, într-una veselă, lipsită de gânduri și griji.

Pe lângă actori, pacienții au primit și vizita voluntarilor recrutați din Alba Iulia, coordonați de Raluca Bugnar, care au transmis informații legat de beneficiile terapiei prin artă, au realizat chestionare, au prezentat programul activităților și s-au asigurat de acordurile foto-video.

Tot joi, de la ora 14:00, a avut loc cel de-al patrulea atelier de terapie prin artă, de data asta cu activități din sfera artelor plastice, care au fost foarte bine primite de pacienți de toate vârstele și de cadre medicale.

Vineri, 24 mai, de la ora 14:00, va fi organizat un concert în incinta spitalului (dacă plouă) sau în aer liber (dacă vremea este favorabilă).

foto Ioana Ofelia

Distribuie Acum

24 mai 2019

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *