Sport

Bilanțul organizării celor 4 meciuri de la București din cadrul EURO-2020

romrom

Federația Română de Fotbal anunță că măsurile anti-COVID-19 luate la București pentru desfășurarea meciurilor din cadrul EURO-2020 au asigurat un eveniment în totală siguranță pentru spectatori, jucători și staff.

Astfel, FRF a raportat că toți spectatorii, peste 52.000 au fost, verificați, au fiost folosite peste 11.000 de teste rapide pentru spectatori și peste 1000 de teste rapide pentru staff, 1300 persoane din staff au fost vaccinate (dintr-un total de 2400), iar rata de vaccinare a spectatorilor la meciul din optimi a fost de 78%.

48 de cadre medicale au fost prezente la antrenamentele echipelor de la București și la partidele de la Arena Națională (alte 72 de persoane au fost în permanență pregătite de intervenție), în timp ce 20 de voluntari cu pregătire medicală, majoritatea medici, au fost implicați în organizarea turneului în Capitală.

Un număr de 54 de intervenții medicale au avut loc cu ocazia meciurilor (niciuna dintre acestea nu a fost asociată cu COVID-19), două cazuri au avut nevoie de spitalizare și 42 de intervenții medicale în afara zilelor de meci

Nu în ultimul rând au fost înregistrate 0 cazuri de accidentări grave ale jucătorilor/arbitrilor implicați în meciurile de la București, 0 cazuri de pacienți în stare gravă cu ocazia participării la turneu și 0 cazuri pozitive COVID-19 în rândul tuturor participanților la eveniment.

The post Bilanțul organizării celor 4 meciuri de la București din cadrul EURO-2020 appeared first on albapesurse.

Federația Română de Fotbal anunță că măsurile anti-COVID-19 luate la București pentru desfășurarea meciurilor din cadrul EURO-2020 au asigurat un eveniment în…
The post Bilanțul organizării celor 4 meciuri de la București din cadrul EURO-2020 appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

2 iulie 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...