TEATRU ALBA
Actualitate, Politica

”Bilanțul” acțivității europarlamentarului Victor Negrescu după un an de mandat: Cu ce se laudă acesta

Prezent la conferința de presă susținută joi, la sediul PSD Alba Iulia, europarlamentarul Victor Negrescu a prezentat, bilanțul activității sale după mai bine de un an de mandat. Acesta a trecut în revistă principalele realizări, dar a prezentat și o parte din obiectivele pe care le are în viitor.

Europarlamentaru Victor Negrescu, care este și vicepreședinte al PSD Alba, a dorit să puncteze principalele realizări cu care se mândrește după un prim an de mandat. Acesta a amintit despre proiectul cu privire la accesul la serviciile medicale din mediul rural, lansarea Delegației Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului și reprezentanței Țării Moților la Bruxelles și despre obținerea unor resurse financiare importante pentru crearea locurilor de muncă. De asemenea, a menționat că vrea ca proiectele să aibă continuitate, iar una dintre luptele sale rămâne aderarea României la spațiul Schengen.

În ceea ce privește realizările vicepreședintelui PSD Alba, acesta a amintit că este ”foarte mândru să spun că am reușit să obțin acel proiect pilot în valoare de un milion de euro pentru accesul la servicii medicale în mediul rural. Proiectul a început în urmă cu trei săptămâni la nivelul Comisiei Europene. Am demarat proiectul și va urma o a doua etapă în care va exista o consultare cu specialiștii urmând, ca în final, să invităm autoritățile publice din Alba, să participe la o discuție direct cu Comisia în care se vor selecta localitățile câștigătoare și unde se vor implementa aceste proiecte. Întâlnirea va avea loc în a doua perioadă a acestui an și atunci vom trimite o invitație către toate autoritățile publice locale din Alba, indiferent de culoarea politică, pentru a participa la acest dialog cu Comisia Europeană pentru selectarea localităților. Dacă proiectul își va atinge obiectivele se va beneficia, ulterior, de finanțare suplimentară de trei milioane de euro pe care sper să o aducem tot în România, sper în județul Alba, în măsura în care localitățile sunt competente și pot sprijini un astfel de proiect”.

Totodată, europarlamentarul Victor Negrescu a menționat că ”în această săptămână am primit un aviz pozitiv din partea Comisiei Europene pentru alte două acțiuni pregătitoare în valoare totală de 6 milioane de euro. Sunt două proiecte care se axează pe partea de dezvoltare și inovare și pe partea de dezvoltare a industriei românești. Aceste două proiecte au primit cel mai mare calificativ, A, din partea Comisie Europene. Sunt singurele proiecte depuse de un europarlamentar român care primesc un astfel de calificativ. Urmează ca în septembrie să fie aprobate în proiectul de buget al UE.

Pe lângă aceste realizări, au mai fost menționate lansarea, în primăvară a delegației Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului și reprezentanța Țării Moților la Bruxelles. ”Ne plănuim proiectele pentru a doua perioadă a acestui an. Sunt două idei în curs: o conferință în care să prezentăm europarlamentarilor din alte țări ce înseamnă această zonă, care e specificul local, și ce oportunități sunt pentru investiții, dezvoltare, în zonă, și invit pe cei care doresc să realizăm împreună un material, un document, o publicație, vom vedea care e forma exactă, în care să prezentăm oportunitățile turistice, iar acest material va fi distribuit către toate reprezentanțele României în exterior, ambasade, centre culturale, agenții de turism etc.”, a declarat vicepreședintelen PSD Alba, Victor Negrescu.

Victor Negrescu a mai afirmat că mass-media din România l-au numit ca fiind cel mai activ europarlamentar român, precizând că nu își dorea neapărat acest lucru și vrea să fie un demnitar cu rezultate concrete.

Tot la capitolul realizări intră și avizul Comisiei juridice pentru crearea biroului procurorului european pe care l-a făcut, precum și obținerea a aproape 100 de milioane de euro pentru crearea locurilor de muncă prin acel fond european pentru ajustare la globalizare care a venit inclusiv în România pentru partea de investiții.

Victor Negrescu a amintit că a primit și acel premiu de europarlamentarul anului pentru agenta digitală și că el coordonează activitatea europarlamentarilor social-democrați sub 40 de ani.

În ceea ce privește obiectivele pe care le are pentru anul următor, europarlamentarul Victor Negrescu a mnționat: ”În al doilea an de mandat îmi propun să creștem acele lucruri pe care le-am realizat. V-am spus de acele proiecte de 6 milioane de euro pe care vreau să le aduc în țară unde, de această dată, este menționată explicit România ca beneficiar direct”.

Acesta a spus că un alt proiect important care va fi lansat în septembrie se referă la ”pregătirea României pentru președinția Consiliului European din 2019”.

El a mai arătat că una dintre ”luptele lui” se referă la integrarea României în spațiul Schengen. ”Am trimis o scrisoare către toți miniștrii de Interne și de Justiție din spațiul Schengen, am primit deja 6 răspunsuri pozitive. Chiar săptămâna trecută am primit din partea Slovaciei și Cehei două scrisori de susținere clară a aderării”.

Distribuie Acum

16 iulie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...