Actualitate

Biciclist acroșat de un autoturism pe raza localității Hopârta

La data de 7 iulie 2022, polițiștii din Aiud au intervenit, pe raza localității Hopârta, de unde, printr-un apel pe 112, s-a reclamat faptul că un bărbat de 73 de ani a fost victima unui accident rutier, iar conducătorul autovehiculului care a provocat accidentul a părăsit locul producerii acestuia.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că victima, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, ar fi fost lovită, din spate, de un autovehicul, suferind leziuni corporale. Aceasta a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au demarat activitățile specifice în vederea identificării autovehiculului și a conducătorului acestuia.

La scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat de 53 de ani, din comuna Hopârta, ca persoană bănuită de implicarea în accident, care ar fi condus un tractor.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar tractorul pe care l-ar fi condus în momentul producerii accidentului nu este înmatriculat sau înregistrat în circulație.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Față de conducătorul tractorului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției, conducere fără permis și conducerea, pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

The post Biciclist acroșat de un autoturism pe raza localității Hopârta appeared first on albapesurse.

La data de 7 iulie 2022, polițiștii din Aiud au intervenit, pe raza localității Hopârta, de unde, printr-un apel pe 112, s-a reclamat faptul că un bărbat de 73 de ani a fost victima unui…
The post Biciclist acroșat de un autoturism pe raza localității Hopârta appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

8 iulie 2022

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Comentarii recente
Scrie-ne pe Messenger
Loading...