Actualitate

Băut la volan a ieşit cu maşina în decor

În noaptea de luni spre marţi, în intersecţia dintre DN 7 şi DJ 704 A, poliţiştii Postului de Poliţie Vinţu de Jos au identificat un autoturism avariat, ieşit în afara carosabilului.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că C.C., de 40 de ani, din comuna Vereşti, judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Cugir – Sebeş, a pierdut controlul asupra acestuia şi a ieşit în afara carosabilului. În urma accidentului nu au fost înregistrate victime omeneşti.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată de acesta fiind de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de C.C. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
foto arhivă

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

13 ianuarie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...