Locale, Stiri, Stiri Apuseni, Stiri Sebes

Baia de Arieș și Sebeș – Ordine de protecție provizorie pentru victimele violenței domestice

Sâmbătă, 5 ianuarie 2019, poliţiştii din Baia de Arieş au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Lupşa, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool, fratele său, un tânăr de 26 de ani, se manifestă violent, adresând membrilor familiei expresii jignitoare şi injurii.

Poliţiştii deplasaţi la locuinţa apelantului au emis un ordin de protecţie provizoriu, în conformitate cu prevederile Ordinului 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști şi au dispus ca agresorul să părăsească temporar locuinţa comună şi să păstreze o distanță de minim 100 de metri faţă de membrii familiei sale.

O altă situaţie a fost înregistrată la Poliţia Municipiului Sebeş, tot sâmbătă 5 ianuarie 2019. Membrii unei familii au reclamat faptul că un bărbat de 39 de ani, din Petreşti, s-a manifestat violent faţă de concubina sa şi faţă de sora acesteia.

Poliţiştii au intervenit imediat, iar în urma aplicării formularului de evaluare au dispus ca agresorul să părăsească temporar locuinţa comună şi să păstreze o distanță de minim 100 de metri faţă de membrii familiei sale.

Distribuie Acum

7 ianuarie 2019

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALBA
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...