Actualitate

Avertisment primit de un bărbat din Deva, care făcea apel la mila cugirenilor pentru presupuse cazuri sociale

jandarmiJandarmul care asigură paza şi protecţia Trezoreriei Cugir a observat luni, 24 februarie, un bărbat care a intrat în sediul instituţiei pentru a strânge fonduri financiare în mod ambulant. Nu avea autorizaţie de la primărie, drept pentru care a fost sancţionaţi contravenţional.

Având asupra sa câteva xerocopii şi o fotografie a unui copil, Ciprian Stângă din Deva a intrat în jurul orei 14.00 în incinta Trezoreriei Cugir şi a început să discute cu cei prezenţi în încercarea de a-i convinge să doneze câte o sumă de bani. Bărbatul de 33 de ani a fost interpelat de jandarmul din postul de supraveghere a accesului şi i s-a cerut să facă dovada că strângerea de fonduri se desfăşura în conformitate cu prevederile legale. Deşi a încercat să-şi motiveze acţiunile prin faptul că strângea bani pentru ajutorarea unor persoane aflate în situaţii disperate, acesta nu au fost în măsură să prezinte documente legale în sprijinul afirmaţiilor făcute. Drept urmare, i s-a explicat că principiile sincerităţii şi ale integrităţii etice sunt aplicabile în mod special  strângerii de fonduri, chiar şi în forma ambulantă a sa şi a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

25 februarie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...