SEBES ALBA
Actualitate

Ambasadorul Republicii Macedonia în vizită de protocol la prefectul judeţului Alba

tdsc03267Miercuri 15 mai a.c. prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer a primit o vizită protocolară din partea ambasadorului Republicii Macedonia la Bucureşti, domnul dr. Pande Lazarevski.

La această întâlnire au mai  participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Alin Cucui şi viceprimarul municipiului Alba Iulia, domnul Sorin Şerdean.

În cadrul discuţiilor purtate, prefectul Gheorghe Feneşer şi-a manifestat întreaga sa disponibilitate spre o potenţială colaborare cu autorităţi publice din Republica Macedonia, insistând asupra unei cooperări reale şi concrete între agenţi economici din judeţul Alba şi Macedonia.

Cei doi oficiali au menţionat nivelul foarte scăzut existent în prezent, în ceea ce priveşte această colaborare, menţionând că o soluţie cu şanse reale de reuşită în sprijinul acestei idei ar reprezenta – o organizarea prin intermediul Camerelor de Comert şi Industrie din cele două ţări, a  unei întâlniri „faţă în faţă” a investitorilor care au efectiv activitate economică în derulare.

Cunosc faptul că judeţul Alba este cel de –a 17 judeţ  pe care îl vizitaţi în cadrul acestui turneu amplu de informare pe care îl întreprindeţi în ţara noastră, dar sper din toată inima ca acesta să fie primul în topul unităţilor administrativ teritoriale cu care veţi colabora.

Vreau să vă asigur din nou, de întregul meu sprijin şi să insist asupra organizări unei întâlniri cât mai rapide între investitorii economici români şi macedonieni” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Alin Cucui a făcut o scurtă expunere a investiţiilor recente făcute în infrastructura judeţului, precum şi a amplelor manifestări culturale organizate de către Consiliul Judeţean Alba, în timp ce viceprimarul municipiului Alba Iulia, domnul Sorin Şerdean a punctat faptul că Alba Iulia este un oraş istoric cu un mare potenţial turistic, exemplificând în acest sens cu Cetatea Vauban, care atrage numeroşi turişti străini şi autohtoni.

Distribuie Acum

15 mai 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *