Politica

Alianța USR-PLUS aruncată în aer la Alba Iulia

Consilierii locali din Alba Iulia au votat în ședința de vineri pentru mandatarea primarului Gabriel Pleșa să semneze noul contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate cu STP.

Au fost 11 voturi pentru.

S-a remarcat votul pentru, alături de aleșii locali PNL, al consilierilor locali PLUS, Sergiu Vârtei și Teodor Holhoș, în vreme ce consilierii locali USR au votat împotrivă ori s-au abținut.

”Gestul colegilor din PLUS este regretabil și mă întreb dacă aceștia înțeleg cu adevărat ce înseamnă responsabilitatea poziției de consilier local. Când au fost învestiți în funcție au jurat că vor fi în slujba cetățeanului, iar acest lucru însemna să apere interesele albaiulienilor. Sunt dezamăgit și îngrijorat de votul colegilor de alianță, care practic, astăzi, și-au bătut joc de albaiulieni și au angajat primăria într-un contract despre care există suspiciuni rezonabile că e păgubos și cu vădite semne de ilegalitate.

Vă anunț că voi sesiza Biroul Național al Alianței USR PLUS privind acest derapaj al colegilor din PLUS pentru că gestul lor încalcă toate principiile pe care am promis că le respectăm și că luptăm pentru ele”, a declarat președintele USR Alba, deputatul Beniamin Todosiu.

The post Alianța USR-PLUS aruncată în aer la Alba Iulia appeared first on albapesurse.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

26 februarie 2021

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...