Joi, 22 noiembrie, Denisa Sava, tânăra care a fost victima tâlhăriei din scara blocului M3 din Alba Iulia a acordat un interviu postului de televiziune Antena1 după ce afost externată din spital, unde a stat timp de șase zile. Vă prezentăm declarațiile tinerei care descriu întreaga poveste:
”Sunt imagini şocante, dar nu îmi amintesc. Din ziua de sâmbătă îmi amintesc doar ce am făcut dimineaţă, am câteva imagini în minte foarte şterse. Nici nu aş vrea să îmi amintesc ce s-a întâmplat atunci”.
”M-am ridicat imediat şi am urcat în lift, până la etajul 4, am coborât, am ieşit din bloc şi am intrat iarăşi. M-am şi întâlnit cu un bărbat, care, din câte am înţeles, m-a întrebat cum sunt, mi-a dat cheile de jos, a văzut că sunt plânsă dar nu ştia ce e cu mine, s-a gândit că m-am certat cu cineva. Pe urmă am mers la maşină, pe care nici acum nu ştiu unde am avut-o parcată. M-am urcat în maşină şi am mers acasă la mine, dintr-un capăt în celălalt al oraşului. Se vede pe cameră de la blocul meu cum am intrat, mă ţineam de cap şi mă clătinam şi în lift”.
”Pe urmă mi-am deschis laptopul şi am scris unchiului meu pe Facebook, pe care l-am întrebat unde-i mami că nu ştiu ce e cu mine. Îmi amintesc apoi că a venit un vecin, apoi doi prieteni, mătuşa şi unchiul meu. Pe urmă îmi amintesc secvenţe de la spital”.
”Nu ştiu ce l-aş putea întreba (n.r. pe agresor). Am impresia că este un specimen, nu ştiu cum un om normal ar putea să facă astfel de chestii. Sper să primească pedeapsa pe care o merită, pentru că am înţeles că nu sunt prima lui victimă. Cu această ocazie, vreau să le mulţumesc poliţiştilor care l-au prins. Sunt foarte buni, chiar dacă sunt tineri”.
Lasă un răspuns