Actualitate, Educatie, Evenimente, Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Alba Iulia – Conferință internațională la Universitatea „1 Decembrie 1918”

Facultatea de Științe Economice a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează în perioada 9-10 noiembrie 2018 cea de-a X-a ediţie a manifestării științifice internaționale ”International Conference on Management Economics and Accounting”.

La eveniment vor participa peste 100 de cadre didactice, cercetători şi doctoranzi din cadrul unor universități şi instituții de cercetare de prestigiu din România (Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, Institutul Naţional de Statistică ş.a.), dar şi din străinătate (Anglia, Italia, Polonia, Serbia).

Programul cuprinde 5 secţiuni: Marketing şi inovare, Dezvoltarea afacerii şi inovare responsabilă, Contabilitate, audit şi guvernanţă corporativă, Finanţe şi analiză financiară, Colocviul doctoral. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanți ai Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Camerei Consultanților Fiscali din România, Camerei Auditorilor financiari din România.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 9 noiembrie, ora 9.30, sala A9, la sediul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Distribuie Acum

8 noiembrie 2018

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...