TEATRU ALBA
Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Alba Iulia – UPDATE Coliziune între un TIR și două autoutilitare pe șoseaua de centură

Luni, 10 decembrie, în jurul orei 10.30, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia a avut loc un accident în care au fost implicate un TIR și două autoutilitare. În urma acestui accident o persoană a fost rănită.

Traficul pe șoseaua de centură a fost oprit din cauza autuvehiculelor implicate în accident care au ocupat în urma coliziunii toată suprafața de rulare și a fost reluat în jurul orei 11.40.

UPDATE

Luni dimineața, un bărbat de 48 de ani, din Câmpia Turzii, județul Cluj, în timp ce conducea o autoutilitară în direcția Teiuș – Sebeș, nu a păstrat o distanta suficientă față de o autoutilitară condusă de un bărbat de 42 de ani, din Sibiu, întrând în coliziune cu aceasta.

În urma impactului, cea de-a doua autoutilitară a fost proiectată într-o alta, aflată în față, condusă de un bărbat de 61 de ani din Alba Iulia. În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Lunca Mureșului, jud. Alba, pasager în ultimul autovehicul, a suferit leziuni ușoare.

Cei trei conducatori auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie Acum

10 decembrie 2018

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...