Locale, Stiri

Alba Iulia – Amendă de 5500 de lei pentru o femeie care a efectuat un apel fals la 112

La data de 4 noiembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat-o pe o femeie de 28 de ani, din Alba Iulia, care, în seara zilei de 3 noiembrie a efectuat un apel, la SNUAU 112 și a anunțat că este lipsită de libertate, într-o casă din Alba Iulia, spunând că nu cunoaște adresa.

Femeia și-a dat un nume fals, iar ulterior efectuării apelului și-a închis telefonul.

La activitățile de verificare a celor reclamate și de localizare a apelului și a apelantei, au fost implicați 16 polițiști și 4 jandarmi, care au fost sprijiniți de polițiștii Direcției Operațiuni Speciale și de cei ai Unității Teritoriale de Analiză a Informației Alba Iulia.

Femeia le-a declarat polițiștilor că s-a certat cu concubinul său, care ar fi înșelat-o și, pe fondul supărării și pentru a se răzbuna pe acesta, a sunat la 112.

Polițiștii au sancționat-o contravențional, pentru apelare abuzivă și alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, cu amendă în valoare de 5.500 de lei, conform prevederile OUG 34 din 2008.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

5 noiembrie 2019

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...