Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Alba – Acțiune județeană de prevenire și combatere a tăierilor ilegale de arbori (foto)

În zilele de 19 şi 20 februarie, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acţiune, alături de poliţişti, au participat jandarmi, consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Alba şi specialiști din cadrul ocoalelor silvice.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost efectuate 37 de controale, în fonduri forestiere şi în locuri de depozitare şi de comercializare a materialului lemnos şi au fost verificate, în trafic, 153 de autovehicule şi 21 de căruţe.

Poliţiştii au aplicat, în total, 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.894 lei, din care 23 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 10.825 lei.

În plus, oamenii legii au constatat 13 infracțiuni, din care 8 la Codul Silvic.

foto IPJ Alba

Distribuie Acum

21 februarie 2019

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...