ALBA
Actualitate, Social

AJOFM ALBA: BURSA LOCURILOR DE MUNCA ONLINE (BLMO)

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba în parteneriat cu AJOFM Hunedoara, AJOFM Gorj, AJOFM Maramureș, Fundația Mara, Asociatia Psihologilor Gorjeni, S.C. Artemis SRL Alba Iulia, SC Rogepa SRL Baia Mare, implementează proiectul strategic:„Bursa locurilor de muncă online(BLMO)”, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 4 ”Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”, Domeniul major de intervenţie 4.1 ”Întărirea capacităţii SPO pentru furnizarea serviciilor de ocupare”.
Proiectul propune oferirea unei alternative la serviciile clasice de mediere a forței de muncă prin intermediul Bursei Locurilor de Muncă, deschizând oportunitatea accesării online a acestor servicii, sub forma unui serviciu de tip ”self-service” – Bursa locurilor de munca online.
Proiectul asigura o alternativă la sistemul clasic de accesare a serviciilor SPO, prin crearea unei platforme informatice integrate care permite furnizarea online a măsurilor active de ocupare.
Soluția propusă generează o participare permanentă a angajatorilor și șomerilor în procesul de negociere pentru ocuparea unui loc de muncă.
Obiectivul general
Îmbunătățirea și diversificarea tipurilor de servicii furnizate clienților SPO din regiunea Vest, regiunea Centru, regiunea Sud-Vest Oltenia și regiunea Nord-Vest, prin simplificarea accesului la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă.
Bursa locurilor de muncă online este un demers inovator care asigură întărirea capacității Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru furnizarea serviciilor de ocupare. Proiectul propune o soluție viabilă de dezvoltare a serviciilor de tip „self-service”, adresate beneficiarilor: angajatori și persoane în căutarea unui loc de muncă.
Participarea la bursă este o opțiune disponibilă în orice interval orar și în oricare zi a saptămânii ceea ce deschide posibilitatea persoanelor în căutarea unui loc de muncă de a fi selectat pentru angajare în afara granițelor țării și în afara spațiului european.
Prin această aplicație programarea interviului devine o opțiune care poate fi stabilită de comun acord între cele două părți, solicitant și angajator.

Pentru a participa la Bursa online persoana în căutarea unui loc de muncă trebuie sa parcurgă urmatoarea procedură:
1. Înregistrarea – crearea unui cont
2. Autentificarea – accesarea conului
3. Crearea profilului personal. Platforma informatică preia datele existente în baza de date a AJOFM dar informațiile pot fi actualizate sau modificate de către solicitant.
4. Platforma informatică pune la dispoziția angajatorilor doua posibilități de organizare a selecției de personal:
a. Bursa online: persoana în căutarea unui loc de muncă aplică pentru un loc de muncă vacant solicitând astfel un interviu; angajatorul este înștiințat de această aplicare iar la data la care bursa a fost programată va intervieva solicitanții prin intermediul unui video-chat
b. Interviu: persoana în căutarea unui loc de muncă aplică pentru un loc de muncă vacant solicitând astfel un interviu; angajatorul este înștiințat de această aplicare și stabilește data interviului de comun acord cu solicitantul; intervievarea se va realiza prin intermediul unui video-chat

Pentru a realiza selecția de personal prin intermediul platformei informatice Bursa locurilor de muncă online, angajatorul trebuie să parcurgă urmatoarea procedură:
1. Înregistrarea – crearea unui cont
2. Autentificarea – accesarea conului
3. Crearea profilului personal. Platforma informatică preia datele existente în baza de date a AJOFM dar informațiile pot fi actualizate, modificate sau completate de către angajator.
4. Angajatorul încarcă locurile de muncă vacante prin completarea și validarea unui formular. Lista locurilor de muncă vacante este disponibilă persoanelor în căutarea unui loc de muncă, aceștia putând solicita un interviu de recrutare fie prin participarea la bursa online fie prin participarea la interviul online (în funcție de opțiunea de selecție a personalului, pentru care a optat angajatorul).
5. Organizarea evenimentului (bursa online / interviu online) – la data fixată de AJOFM pentru bursa online sau la data fixată de angajator pentru interviul online, angajatorul și persoana în căutarea unui loc de muncă vor participa la procedura de selecție pentru locurile de muncă vacante, prin intermediul video-chat-ului pus la dispoziție prin intermediul platformei informatice.

Portalul www.blmo.ro va fi disponibil angajatorilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă incepand cu luna iunie 2015.

Cel puțin 30% din șomerii înregistrați la SPO vor beneficia de serviciile furnizate prin intermediul bursei online, acestora fiindu-le realizat, în perioada de implementare a proiectului, profilul profesional. Această activitate se va permanentiza astfel încât fiecare persoană intrată în evidențele AJOFM sa poată fi cuprinsă în acest serviciu.

Pentru informaţii suplimentare telefon: 0258811470-AJOFM Alba.

Distribuie Acum

2 iunie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *