Locale, Stiri, Stiri Aiud

Aiud – Dosar penal emis pe numele a doi bărbați din Târgu Neamț care au furat catalizatoare de pe autoturisme

În după-amiaza zilei de marți, 4 august, polițiștii din Aiud au fost sesizați, prin 112, de către un tânăr de 23 de ani, din județul Dolj, cu privire la o posibilă faptă de furt. Acesta a reclamat faptul că, în timp ce se deplasa pe DN 1, din direcția Turda spre Aiud, la ieșire din Turda, a observat un bărbat care se afla lângă un autoturism abandonat, de la care acesta ar fi sustras catalizatorul, pe care l-a pus în portbagajul autoturismului cu care era și și-a continuat deplasarea.

Astfel, în baza sesizării, s-a procedat la depistarea în trafic a autoturismului, acesta fiind oprit pentru control, pe raza municipiului Aiud. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat de 33, de ani, care se afla în mașină cu un alt bărbat, de 35 de ani, ambii din Târgu Neamț, județul Neamț.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au găsit în autoturism, un număr de 4 catalizatoare, respectiv cantitatea de peste 11 kilograme de ceramică, despre care bărbații ar fi declarat că le-au cumpărat, fără a putea prezenta documente în acest sens.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și provenienței bunurilor.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

5 august 2020

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...